Cel mai important este să ne creştem copiii în Domnul

4909

Pâna când vom mai fi doar carne? Pâna când o să ne tot aplecăm spre pamânt? Să lăsam totul şi prima noastră grijă să fie aceea de a ne creşte copiii în învăţătura şi certarea Domnului Iisus Hristos.

Dacă copilul învaţă de la început să se gândească la virtute, atunci deja a dobândit cea mai mare bogăţie şi cea mai mare slavă. Nu câştigi mai mult învăţându-l ceva artă şi filosofia celor din antichitate, cu care să faca bani, decât ai câştiga şi ai realiza dacă-l vei învăţă arta de a dispreţui banii.

Dacă vrei să fie bogat, învaţă-l să dispreţuiască banii.

Bogat nu e acela care are nevoie de bani mulţi şi e înconjurat de multe lucruri, ci cel care nu are nevoie de nimic. Asta să-l înveţi pe fiul tău, asta trebuie să ştie, fiindcă aceasta este bogăţia cea mai mare.

Nu-ţi bate capul cum să-l faci să progreseze în învăţătura lumească ca să devina ambiţios. Gândeşte-te cum să-l înveţi să dispreţuiască slava acestei vieţi. Numai aşa ar putea avea cu adevarat un nume bun şi ar deveni cu adevărat un om important.

Asta pot să facă şi săracul şi bogatul. Aceste lucruri nu se învaţă de la profesori şi nici din arte, ci din cuvintele dumnezeieşti. Nu te îngriji să stea în aceasta viata mulţi ani, ci mai bine îngrijeşte-te să trăiască viaţa cea veşnică şi fără sfârşit.

Extras din Sfântul Ioan gură de Aur, Parinti, copii şi cresterea lor, Culegere de texte patristice si traducerea lor în neogreaca de Ieromonahul Benedict Aghioratul, Editura Panaghia, p.26-27


Articole Asemănătoare
3803

Povestea emoţionantă a tatălui care creşte doi copii excepţionali într-un grajd: „Ei sunt totul, altceva nu am în afară de copii, absolut nimic“

Un bărbat de 37 de ani îşi creşte singur, de opt ani, cei doi copii, după ce soţia l-a părăsit. Pensionat medical după un accident vascular, tatăl şi-a luat şi un serviciu cu jumătate de normă, iar Nicoleta şi Andrei au rezultate foarte bune la şcoală, chiar dacă toţi trei duc o extraordinară luptă pentru […]

Articole postate de același autor
4818

Este târziu să te rogi pe ultima sută de metri!

Este târziu să te rogi pe ultima sută de metri! Degeaba aduci zece preoţi la înmormântare să-i cânte “Cu sfinţii odihneşte..” că el stă de mult cu “stavarache” acolo jos şi se chinuiesc amândoi acolo în flăcări. Trebuie să ştim, că doar cantitatea de fapte bune, săvârşite cu mâna noastră, dorinţa de mântuire şi dorul […]