Cel ce mulţumeşte se şi mântuieşte

3566

Toţi oamenii sunt datori a mulţumi lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru toate cele bune şi cele rele pe care le primesc de la El. Că cel ce nu mulţumeşte supără pe Dumnezeu şi în loc de bune va primi cele rele, adică boală, pagubă, tulburare şi osândă veşnică. Aţi auzit de pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor nemulţumiţi din legea veche. Aţi auzit şi de pedeapsa cumplită asupra tâlharului nepocăit din istorioara de mai sus. Aţi auzit şi de nemulţumirea şi lipsa de recunoştinţă a celor nouă leproşi din Evanghelia de azi. Toţi zece se rugau şi strigau la Fiul lui Dumnezeu să se milostivească și să-i vindece. Dar după ce s-au vindecat, numai unul s-a întors la Hristos şi, căzând în genunchi, I-a mulţumit cu lacrimi. De aceea şi Domnul a zis: „Oare nu zece s-au vindecat? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a gândit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi i-a zis celui vindecat: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit!” (Luca 17, 17-19).

Vedeţi că cel ce mulţumeşte se şi mântuieşte, căci are credinţă în Dumnezeu? Iar cel nerecunoscător este departe de Dumnezeu, pentru că este nepocăit, adică zace în păcate. De aceea de va muri în această stare, unul ca acela se va osândi în iad.

Acum să ne întrebăm fiecare: Oare noi mulţumim zilnic şi în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite? Sau uităm de această mare poruncă? Căci şi Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte, zicând: „Pentru toate mulţumiţi!” (I Tesaloniceni 5, 18; Efeseni 5, 20).

Din Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Duminicile de peste an, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2007, p. 268


Articole Asemănătoare
3360

Mai bine o rugăciune scurtă, dar fierbinte…

Ca să dobândim obișnuința de a rămâne cu Dumnezeu, Sfântul Nil Sinaitul ne sfătuiește să întrebuințăm neîncetata, „scurta, însă încordata rugăciune”. Dacă și atunci inima noastră rămâne rece, să împlinim sfatul Sfântului Ioan de Kronstadt, care spune: „Când bagi de seamă că inima ta e rece și te rogi fără dorința de a te ruga, […]

Articole postate de același autor
4526

Nu știm când ne va bate Dumnezeu la ușă și ne va chema să dăm răspuns

Unii spun: „Cum e cu putință ca Dumnezeu să perceapă gândurile milioanelor și miliardelor de oameni?”. Astăzi vin computerele cu modul în care lucrează, ca să ne convingă neîndoielnic de aceasta. Cu atât mai mult Dumnezeu, Care „pretutindenea este și pe toate le plinește”, Care este cu totul înlăuntrul nostru, nu poate oare să cunoască […]