Cei doi prieteni: „Dă” şi „Primește”

1730

Odată, când făceau niște reparații și aveau multe cheltuieli, un frate s-a gândit să recomande Starețului să „frâneze”, fie și temporar, multa milostenie pe care o făcea. Atunci Starețul, om simplu , dar înțelept, i-a povestit despre acel egumen care, deși la început dădea milostenie îmbelșugată, atunci când s-a întâmplat să aibă niște cheltuieli mai mari, s-a împuținat la suflet și a tăiat milostenia.

Dar din ziua aceea și Dumnezeu a încetat să trimită și binecuvântările Sale și atât de mult a sărăcit mănăstirea, încât frații ajunseseră să nu mai aibă ce mânca. În cele din urmă Dumnezeu s-a milostivit de ei și i-a arătat egumenului în vedenie doi oameni, care i-au spus:

– Noi, sfinte egumene, suntem prieteni și tot timpul mergem împreună. Tu pe unul din noi nu l-ai voit și l-ai alungat. De aceea am plecat amândoi.

– Cum vă numiți? i-a întrebat egumenul.

– Pe mine mă cheamă „Dă”, iar pe prietenul meu îl cheamă „Primește”.

De îndată ce a auzit aceste cuvinte, egumenul a poruncit ca din acea zi să dea milostenie ca și mai înainte din puținul pe care îl aveau. De atunci s-a întors „Primește” la ei și s-a umplut din nou mănăstirea de binecuvântări.

Mărturisesc că acest lucru l-am observat și la noi. Căci nu-mi amintesc să fi fost vreodată în lipsă, cu toate că se întâmpla să avem cheltuieli foarte mari pentru lucrările de reparații.

Din Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, Editura Evanghelismos, 2005, p. 244-245


Articole Asemănătoare
2606

Să sporim în sfinţenie!

Sfântul să se sfinţească şi mai mult. Deviza noastră a tuturor, şi a duhovnicilor, şi a monahilor, şi a mirenilor, aceasta trebuie să fie: să sporim în sfinţenie. Să nu stagnăm. Capitalul cel mai mare, cel mai bun, cel mai important, cel mai puternic pentru drumul nostru este sfinţenia! Sfânt este Dumnezeu şi întru sfinţi se odihneşte. Omul sfânt nu oboseşte pe […]

Articole postate de același autor
2511

Harul nu este răsplata nevoinței, ci darul lui Dumnezeu

După învăţătura revelată a Bisericii, Dumnezeu este esenţă, natură şi lu­crare, şi dacă natura Sa, firea, substanţa, este de nepătruns omului, lucrarea Sa este posibil să fie simţită, înţeleasă. Lucrarea lui Dumnezeu, precum învaţă Sfântul Grigorie Palama, este dătătoare de viaţă, înţelepţitoare, îndumnezei­toare, astfel toată natura, toată zidirea participă în mod corespunzător stării ei la lucrările […]



Urmăriți-ne pe Facebook!