Cei doi prieteni: „Dă” şi „Primește”

847

Odată, când făceau niște reparații și aveau multe cheltuieli, un frate s-a gândit să recomande Starețului să „frâneze”, fie și temporar, multa milostenie pe care o făcea. Atunci Starețul, om simplu , dar înțelept, i-a povestit despre acel egumen care, deși la început dădea milostenie îmbelșugată, atunci când s-a întâmplat să aibă niște cheltuieli mai mari, s-a împuținat la suflet și a tăiat milostenia.

Dar din ziua aceea și Dumnezeu a încetat să trimită și binecuvântările Sale și atât de mult a sărăcit mănăstirea, încât frații ajunseseră să nu mai aibă ce mânca. În cele din urmă Dumnezeu s-a milostivit de ei și i-a arătat egumenului în vedenie doi oameni, care i-au spus:

– Noi, sfinte egumene, suntem prieteni și tot timpul mergem împreună. Tu pe unul din noi nu l-ai voit și l-ai alungat. De aceea am plecat amândoi.

– Cum vă numiți? i-a întrebat egumenul.

– Pe mine mă cheamă „Dă”, iar pe prietenul meu îl cheamă „Primește”.

De îndată ce a auzit aceste cuvinte, egumenul a poruncit ca din acea zi să dea milostenie ca și mai înainte din puținul pe care îl aveau. De atunci s-a întors „Primește” la ei și s-a umplut din nou mănăstirea de binecuvântări.

Mărturisesc că acest lucru l-am observat și la noi. Căci nu-mi amintesc să fi fost vreodată în lipsă, cu toate că se întâmpla să avem cheltuieli foarte mari pentru lucrările de reparații.

Din Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, Editura Evanghelismos, 2005, p. 244-245


Articole Asemănătoare
438

Aceasta este cea mai frumoasă chemare de Sus la viaţa îngerească!

Un frate începător a întrebat cum poate şti dacă are sau nu chemare pentru viaţa monahală. – Bine faci, frate, că întrebi; că şi eu am întrebat acum 66 de ani, când am intrat la Cozancea în mănăstire! Mai întâi, fratele care doreşte viaţă de mănăstire trebuie să se pregătească de acasă. Să meargă regulat la biserică, […]

Articole postate de același autor
3148

Harul lui Dumnezeu aşa lucrează…

Păi omul, sigur, când aude aşa ceva zice: Păi nu mai e nici o speranţă? Măi, îi zic, este speranţă, sigur, dar uite, trebuie să facem aşa, să respectăm nişte reguli ale convieţuirii, să ne spovedim, să învăţăm nişte rugăciuni, să venim la un Sfântul Maslu, să venim într-o duminică la biserică. Şi nu doar […]