ce-vor-spune-oamenii

Ce vor spune oamenii?

297

Primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la Dumnezeu nu o căutaţi (Ioan 5, 44)

Majoritatea oamenilor îşi doresc să pară buni şi demni în ochii altora, îşi doresc ca ceilaţi să aibă o părere bună despre ei, caută aprecierea şi respectul celor din jur. Însă foarte puţini îşi fac griji şi pentru faptul cum apreciază Dumnezeu faptele lor, ceea ce e în sufletul lor. Mereu poţi auzi: ” Ce vor spune oamenii?”. Dependenţa de părerea lumii nu ar trebui să fie specifică unui creştin, însă nu este nici pe departe aşa. Dacă am fi oneşti cu noi înşine am observa, că deşi zicem că suntem creştini, mereu ne este frică să nu părem ridicoli, nevrednici şi chiar necredincioşi. Această îngrijorare cu privire la faptul că cei din jur vor observa că nu suntem chiar atât de buni, ne face de multe ori viaţa un adevărat chin. Totodată toate acestea ne împiedică să sporim şi în viaţa duhovnicească.

Iar adevărata problemă constă în faptul că avem o închipuire despre propria persoană mult mai bună, decât suntem în realitate. Paradoxal, dar aceasta nu ne împiedică să ne fie frică că alţii vor afla ceva rău despre noi.

Fiecare dintre noi conştientizăm că avem şi trăsături negative şi nu am vrea să le vadă şi cei din jur în toată plinătatea şi urâciunea lor. Dar ştiţi de ce ne este frică cel mai mult? Nu de faptul că cineva ar afla despre aceste neajunsuri şi ne va considera mai răi, sau mai puţin demni...Mult mai mult ne înfricoşaeză faptul că cei din jur vor începe să creadă despre noi, mult mai râu decât credem noi înşine... Noi ne dorim ca ceilaţi să aibă aceeaşi părere despre noi, pe care o avem noi înşine.

Însă, ar trebui să înţelegem, că niciodată cei din jur nu vor crede despre noi, ceea ce credem noi înşine. Ei pot să ne aprecieze mai rău, decât credem noi despre propria persoană, sau mai bine, dar oricum vor avea propria apreciere.  Şi chiar dacă părerea oamenilor, noi nu suntem vredinici de nimic, toate acestea nu sunt atât de importante şi nu ar trebui să devină o problemă care ne frământă permanent. În sufletele noastre poate citi doar Dumnezeu şi doar El cunoaşte adâncurile inimilor noastre.

De atât aş vrea să vă rog pe toţi, dar şi pe mine însumi: să nu ne fie frică să părem ridicoli sau neîndemnatici în viaţa noastră creştină, să nu ne fie frică că alţii vor descoperi că avem şi neajunsuri şi că trecutul nostru ascunde şi fapte rele. Oamenii care ne înconjoară sunt la fel ca noi. Iar dacă omul îşi conştientizează propriile neajunsuri şi neputinţe, el nu-i va mai judeca pe alţii pentru căderile lor.  

Ar fi bine să lăsăm în urmă aceste griji şi dorinţe de a părea mai buni, folosindu-ne forţele sufleteşti pentru a deveni cu adevărat mai buni. Şi chiar dacă vom vedea că puţin câte puţin înaintăm pe această cale, iarăşi să nu aşteptăm aprecierea celor din jur, dar să muncim asupra noastră pentru Dumnezeu şi pentru sufletul nostru.

Într-o discuţie un bun prieten mi-a spus: ştii, de fiecare dată când aud parabola despre smochinul neroditor, mă gândesc că şi pe mine Dumnezeu mă va pedepsi la fel, căci nu cred să fi adus vreo roadă bună.

Iată anume aşa ar trebui să ne considerăm fiecare, un smochin neroditor. Anume acesta va fi un pas important în schimbarea vieţii noastre. Sfântul Petru Damaschin spunea că fiecare dintre noi trebuie să-şi vadă greşelile sale ca pe nisipul mării. Deci nu vederea propriilor virtuţi şi fapte bune, ci vederea numeroaselor păcate, care sunt mai multe decât nisipul mării, va aduce schimbări rodnice în sufletele noastre.   

Și vreau să vă asigur că atunci când vom conştientiza starea reală a lucrurilor, când vom începe a plânge pentru numeroasele greşeli din viaţa noastră, atunci în inima noastră va intra treptat şi bucuria - bucuria care îi caracterizează pe copii, cei care trăiesc fără să se gândească cine și cum îi va aprecia, ci pur și simplu se bucură de viața care-i înconjoară. Cum copiii se bucură de dragostea părintească, la fel și oamenii care nu încearcă să pară mai buni, se bucură de dragostea lui Dumnezeu și înțeleg la un moment dat, că Dumnezeu ne iubește nu pentru careva virtuţi sau fapte bune, ci pur și simplu ne iubește, și, prin urmare, ne va iubi întotdeauna.

Natalia Lozan

 


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
1375

Sfinţii Petru şi Fevronia m-au ajutat să mă căsătoresc

Majoritatea celor care mă cunoşteau în perioada despre care voi povesti, m-ar fi considerat o femeie de succes. Lucram într-o companie mare, salariul era foarte bun, însă şi regimul de muncă era pe măsură. Fiecare zi era încă de la început planificată pentru o mulţime de sărcini şi activităţi. Astfel, muncind foarte mult fără a […]



Urmăriți-ne pe Facebook!