Ce ai cu noi Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să scoți demonii și să ne strici petrecerea?

803

Ce ai cu noi Iisuse Nazarinene? (LUCA 4,34)

S-au dus vremurile acelea, când demonii rosteau înfricoșați aceste cuvinte...

Acum, nu demonii, ci creștinii le spun.
Botezați și apoi, imediat înfiați de o cultură antihristică, creștinii contemporani se simt mereu strâmtorați și agasați de Iisus Hristos. Toate sunt bune în creștinism, dar fără El. Bun este Crăciunul, bune colindele și serbările, bune mesele și darurile, bune pomenile și vizitele la orfelinate... Privind la tot ce face el de Crăciun, creștinul contemporan, ca și Ziditorul lumii altădată, își poate spune în sine: Si privind la toate câte le-am făcut de Crăciun, le socotesc bune foarte....

Numai Iisus de n-ar veni. Căci El are nefericitul obicei de a da la o parte staniolul de pe viața noastră, folia de aluminiu în care curvia se păstrează caldă ca iubirea....
 Si, mai ales, are catastrofalul obicei, de a scoate demonii. Iar, fără demoni, petrecerile de Crăciun își pierd tot farmecul, antrenul, strălucirea. S-ar stinge ca un fum toată fugăreală prin supermarketuri din ajun. Toată turma asta de porci care se prăvălește în iad pe panta consumismului, ar redeveni oameni care, de bucuria de a se întâlni, ar uita de listele interminabile din buzunare. Ar înlocui listele de cumpărături, cu pomelnice. Ar împuțina felurile de mâncare de pe mese și ar înmulți invitații din inimile lor. Cu Iisus, stai cu un pahar de vin toată noaptea, caci oamenii nu se mai satură să se privească și să își vorbească, în pacea pe care prezența lui Iisus o face dulce și nesfârșită... Căci Iisus nu înmulțește vinul, ci dragostea. Si acolo unde oamenii se îmbată de dragoste, nu mai e nevoie de mult vin....
Deci: Ce ai cu noi Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să scoți demonii și să ne strici petrecerea? Nu știi că Te-am vândut pentru "masa de Crăciun" de fiecare zi, pe "drepturile omului" și pe pacea pe care ne-o garantează toleranța noastră față de păcat și lepădarea de sfinții închisorilor?

Pe mesele creștinilor din Europa nu e carne de porc și vin, ci carnea și sângele creștinilor din Siria și Africa, China și America. Sângele și carnea celor care preferă să facă Crăciunul cu Iisus, nu cu asasinii Lui și ai creștinilor.... 

***

De la un capăt la altul, viața e o problemă de respirație.
 
Cuvintele și faptele sunt expirația duhului pe care îl inspiri....
 
La Judecata vom vedea duhul căruia i-am slujit. Si îl vom urma în veșnicie....
 
De aceea, întrebarea esențială și permanentă, pusă tuturor gândurilor, cuvintelor și faptelor noastre este: ALE CĂRUI DUH SUNT? 
 
Singura libertate adevărată este cea dăruită de o fărâmă de credință în Hristos: libertatea de a te detașa de tine însuți cât să-ți poți vedea și judeca faptele, cuvintele și gândurile...
 
Aceasta libertate nu o are omul care aparține integral acestei lumi... Duhul din el, duhul turmei de porci care se prăvălește tot mai accelerat în Abis, respinge organic libertatea de conștiință.
 
De aceea, seculariștii sunt, fundamental dușmanii libertății de conștiință.
 
Libertatea de conștiință există și nu poate exista decât prin Hristos. Pentru că ea presupune capacitatea de a-ți judeca viața. Toți oamenii fărădelegii resping acest har. I-ar împiedica să se autodistrugă.
 
sursa corortodox.blogspot.com

Articole Asemănătoare
1025

Nașterea Mântuitorului este ceva miraculos, o minune unică

În seara de Crăciun, un tânăr l-a întrebat pe tatăl său: – Tală, nu înţeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mântuitor fără stricăciune, fără durere? Duminică, la predică, părintele a spus că trupul Maicii Domnului a rămas neatins de păcat, în mod miraculos, atât înainte de Naştere, cât şi în timpul Naşterii şi […]

Articole postate de același autor
566

Caută să fii binecuvântat

Caută să faci oamenilor lucrul pentru care la început te vor blestema poate, dar la urmă te vor binecuvânta; şi niciodată lucrul pentru care la început să fii binecuvântat, şi la sfârşit blestemat. Împăratul Nero, la început, a binecuvântat pe mama lui, care l-a îmbărbătat pe calea răului; însă la sfârşit, când răul l-a dus […]