Căutați pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul…

237

Zbuciumul vieții cotidiene de multe ori ne împiedică să descoperim acea Împărăţie, despre care Hristos ne mărturiseşte că „este înăuntrul vostru”. Oamenii îşi transformă vieţile într-un chin, fiind mereu nefericiţi şi nemulțumiți, pentru că sunt atrași prea mult de bunurile materiale, și nu mai au timp pentru a-și asculta propriul suflet. Un pelerinaj, o vizită la mănăstire ar trebui să fie un bun prilej de a ne aduce aminte că scopul nostru nu este de a ne trăi comod și bine această viață, ci că anume simplitatea vieții ne ajută să descoperim adevărata bucurie a vieții cu Hristos.

Pentru acei care încă nu au descoperit că Ortodoxia nu este un sistem filosofic, sau o religie ca multe altele, ci un mod de viață, monahismul, ca cale de mântuire și vieţuire, reprezintă o taină și mai greu de perceput.  Însă deși Biserica noastră nu ne propune o Evanghelie, sau o mo­rală aparte pentru monahi și una pentru mireni, și nu-i diferențiază în privința îndatoririlor față de Dumnezeu, totuși anume monahismul este „icoana vie a împărăției lui Dumnezeu". 

Probabil că mulți dintre acei care au ajuns cât de cât să-L cunoască pe Dumnezeu, au avut la un moment dat gânduri de a se retrage din lume și a pleca la mănăstire. Pentru unii acestea au fost urmările firești ale faptului că au simțit bucuria vieții alături de Dumnezeu, și și-au dorit mai mult, dar nu au avut curajul să-și asume o altă viață. Pentru alții însă, asemenea personajului lui Dostoievski, Alioșa, întâlnirea cu Dumnezeu a însemnat imposibilitatea de a trăi mai departe aşa cum o făcuse până atunci. „De voieşti să fii desâvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi după aceea vino şi mă urmează" . Cei care decid să-și afierosească viaţa lui Dumnezeu nu mai pot percepe de a da numai două ruble în loc să-și împartă «averea» şi nici să se mulţumească să meargă doar la liturghie în loc «sâ-L urmeze pe Hristos.» 

Dumnezeu ne oferă tuturor daruri pentru a ne putea mântui. Și nu ar fi corect să spunem că cineva are o predestinare specială, fiecare e liber să răspundă chemării lui Dumnezeu în felul său. Cei care aleg viața monahală au curajul de a-și preda întreaga viața în mâinile lui Dumnezeu, conștientizând că "lăsând case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit vor lua înapoi şi vor moşteni viaţa veşnică." 

Viața monahală nu reprezintă lipsirea de ceva, după cum se crede adesea, ci este o înmulțire a ceea la ce s-ar părea că ai renunțat. Lași părinți și un frate sau o soră,  dar la mănăstire Dumnezeu îți oferă o familie mult mai mare, lași în urmă careva realizări sau bunuri, dar vei moșteni viața veșnică...dacă o cauți... și dacă ți-o dorești. 

Cei care pleacă într-un pelerinaj spre locurile în care freamătă spiritul viu al vieţuirii duhovniceşti trebuie să o facă cu gândul curat și cu rugăciunea ca bunul Dumnezeu să-i ajute să-și aline neliniștile, să simte mai multă pace, dar și fără a tulbura liniștea și tihna mănăstirii.

La Mănăstirea de maici cu hramul „Înălţării Domnului” Japca sunt multe de văzut şi mai multe de ascultat.  Este unicul așezământ monastic din republică care funcționează neîntrerupt de la înființare, una dintre cele mai vechi şi mai frumoase mănăstiri. La porţile sfântului lăcaş, te întâmpină imagini ale tăcerii şi un aer de linişte. Corpul de clădiri îți crează sentimentul unui spaţiu rupt de istorie şi de lume. Maica Antonina,  pe care am rugat-o să ne vorbească despre istoricul și viaţa duhovnicească a mănăstirii, ne prezintă complexul monahal, după care ne conduce și spre biserica rupestră, de unde se deschide o privelişte pitorească. Maica ne răspunde cu răbdare la întrebări și ne mărturisește că deși obștea nu este în prezent prea mare (este formată din 37 de viețuitoare a mănăstirii) și că fiecare are mai multe ascultări, cei care pășesc pe această cale nu mai observă greutățile ei, căci totul ce se face cu și pentru Dumnezeu nu te obosește, ci te împlinește. 

"Ca să ajungi în cer, trebuie să deschizi uşa unei biserici", spunea părintele Virgil Gheorghiu. La mănăstirea Japca, am descoperit acea "ușă" care te ajută să privești mai altfel Cerul, iar tihna specială  și frumusețea locului primitor mi s-au lipit strâns de suflet, probabil pentru totdeauna…

Natalia Lozan, redactor PP "Altarul Credinţei"

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

 

 

 

 

 

 


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
2160

Ce nu este în liturghie nu este teologie!

Ce parere aveti despre terapiile complementare, gen reiki, care nu-L exclud pe Dumnezeu? „Deloooc” nu-L exclud pe Dumnezeu! Hristos numai reiki făcea! Vă vând un pont şi vă rog să-l ţineţi minte: ce nu este în liturghie nu este teologie! Când o să ne vedeţi pe noi la liturghie: „încă o pasă energetică, iubiţi credincioşi… […]

Articole postate de același autor
4023

Numai prin răbdare se menţine familia

– Părinte, cum poţi face faţă unuia care este nervos? – Prin răbdare. – Şi dacă nu ai? – Mergi şi cumpără! Se vinde la super-market… Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela […]