Societate
Societate
5476

O lecție de viață de la Olga Cernei: Nu putem alege cum să ne naștem, dar putem arăta frumusețea din interiorul nostru

Dizabilitatea nu este o sentință – o demonstrează Olga Cernei, o tânără cu nevoi speciale, care este un exemplu de curaj, perseverență și dăruire. Olga crede cu dârzenie că persoanele cu nevoi speciale trebuie să demonstreze că dețin abilități și capacități interioare mult mai prețioase decât dizabilitatea pe care o au. Astfel, ele trebuie să capete […]

Societate
9571

Pocăinţa întârziată …

„Fiecare pas pe care încerca să-l facă i se dădea foarte greu. Părea că cărăruşa pe care merge reprezintă o cursă cu obstacole şi fiecare mişcare necesită un efort considerabil.  Abia putea să ridice piciorul pentru a face următorul pas. Cei din jur o priveau cu dispreţ. Spatele încovoiat, capul tras în umeri şi privirea […]

Societate
5314

Dan Puric: Tragedia poporului român este „exodul benevol și laș pe care îl facem din propria condiție de creștin și de român

Maestrul Dan Puric a transmis un mesaj românilor în cadrul unui spectacol de gală, la care a participat în premieră alături de un alt artist de prestigiu, Nicolae Furdui Iancu, îndrăgitul interpret de muzică populară. Spectacolul, intitulat „Să se ridice țara”, a avut loc în seara zilei de 28 noiembrie. Actorul Dan Puric și-a început […]

Societate
Societate
2571

Nu suntem pe o pantă alunecoasă. Suntem deja la fundul gropii

Incestul este re-denumit „Atracție sexuală genetică” și promovat de revistele glossy – primul pas către normalizarea acestuia. Un articol de Matt Walsh pentru The Daily Wire. Numeroși oameni s-au simțit, pe bună dreptate, oripilați de încercarea revistei Cosmopolitan de a transforma incestul într-un act romanțios. Articolul „Cum este să te îndrăgostești de fratele tău” spune povestea lui Melissa […]

Societate
16936

Un bunicuţ de 83 de ani a făcut un GEST CUTREMURĂTOR pentru Maria Gavril, soţia preotului mort în carnagiul de la Cornu Luncii

Maria Gavril, preoteasa rănită într-un accident rutier petrecut în urmă cu câteva săptămâni, în care i-au murit soţul şi două fetiţe, se află internată la Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Ieri, femeia a avut parte de o surpriză care a emoţionat-o teribil. Un bătrânel în vârstă de 83 de ani a […]

Știri externe
6517

California: Un travestit cu aspect demonic, adus să le citească povești copiilor la librăria Michelle Obama

Dragi copii, să vă citească Satana… pardon, doamna, niște povești?! Travestitul „Xochi Mochi”, îmbărcat ca un clovn cu aspect satanic cu coarne a fost invitat să le citească povești copiilor la librăria publică „Michelle Obama” din Long Beach, California la evenimentul „Ora de Povești a Travestiților” (Drag Queen Story Hour). „Ora de Povești a Travestiților captează imaginația […]

Societate
3393

PF Kirill: : Despre mărturisirea credinţei ortodoxe în sistemul ateu şi despre semnificaţiile libertăţii noastre astăzi

Cuvântul Preafericirii Sale Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, la Şedinţa Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 octombrie 2017: Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericirile Voastre, Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, mult stimaţi arhipăstori, Am primit cu bucurie invitaţia călduroasă de a vizita Biserica Ortodoxă Română pentru […]

Societate
3020

Bebeluş abandonat într-un sac, botezat în spital

Bebeluşul abandonat într-un sac pe malul unui pârâu din Maramureș, a fost creştinat în spital. Părinţi spirituali îi sunt asistenta medicală şi poliţistul care i-au salvat viaţa. Copilaşul botezat Luca a supravieţuit ca prin minune, iar în curând va ajunge în grija unui asistent maternal. Plânsetele copilaşului au fost auzite de o asistentă medicală care […]