Sfaturi duhovnicești
6589

Cum să ne purtăm cu sectarii?

Păcatul trecerii oamenilor la sectari este foarte mare, este un păcat împotriva Duhului Sfant, n-are iertare nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. De nu se vor întoarce la Biserica Ortodoxă sectarii sunt pierduţi! Biserica este mama noastră ea ne-a născut prin apă şi prin Duh, căci I-a spus Iisus […]

Tineret
5544

Este obligatorie îndrăgostirea reciprocă între soţ şi soţie?

Este obligatorie îndrăgostirea reciprocă între soţ şi soţie? Nu, şi nici nu este de dorit, dacă prin îndrăgostire se înţelege acea atracţie pasională pentru o persoană. O astfel de idealizare a calităţilor fizice şi spirituale nu îţi permite să vezi în iubit omul care este el de fapt, lucru care duce, de cele mai multe […]

Sfaturi duhovnicești
7460

Sufletele celor adormiţi ne pomenesc în ceruri

Noi pomenim, așa cum știm, pe pământ, iar sufletele plecate ne pomenesc, la rândul lor, în ceruri și rugăciunea lor săvârșită în ceruri pentru noi aduce mai mult folos sufletesc decât rugăciunea noastră săvârșită pentru ei. Și nu numai cei drepți, ale căror suflete sunt în mâna lui Dumnezeu, se roagă Domnului pentru mântuirea noastră, […]

Sfaturi duhovnicești
3805

În topul preferinţelor ortodoxe Împărăţia lui Dumnezeu e pe ultimul loc

Fiindcă toţi caută ale lor, nu ale lui Hristos.” (Filipeni 2, 21) Doi orbi au fost vindecaţi de Iisus. S-au ţinut după El pe drum rugându-se neîncetat până au ajuns în casa Lui; acolo au făcut o mărturisire de credinţă şi, atinşi de Domnul, ochii li s-au deschis. După ce s-au vindecat au plecat uitând […]

Sfaturi duhovnicești
5360

O luptă pentru un suflet…

  Când nu mai ai putere să-ți continui viața, ce ar trebui să faci? Să cedezi? Să abandonezi totul și să o iai de la capăt? Ai voie să-l părăsești pe cel cu care ți-ai unit destinul, dacă viața alături de el e doar un chin? De câte ori putem ierta și există oare acea […]

Sfaturi duhovnicești
6373

Cum facem rugăciune pentru o problemă?

– Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă? – Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doa­ră. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci […]

Sfaturi duhovnicești
4052

În cel smerit se odihneşte Duhul lui Dumnezeu

Adeseori unii mă întreabă: „De cât timp este nevoie ca să dobândească cineva Harul dumnezeiesc?”. Se poate ca unii să trăiască toată viaţa lor, chipurile, duhovniceşte, să facă asceză etc., dar să creadă că sunt ceva şi de aceea să nu primească Harul lui Dumnezeu. Iar alţii primesc Harul în scurt timp, fiindcă se smeresc. […]

Sfaturi duhovnicești
4371

Puterea rugăciunii pentru alţii

Era odată pe stradă o bătrână care cersea – se vedea că nu mai cersise, dar de o conditie morală foarte bună. Stătea, asa, îngrămădită cu rusine, îsi pusese o iconită în fată si nu zicea nimic. M-am apropiat de ea si am întrebat-o: „Ati primit ceva?”. Zice: „Nu”. I-am zis: „Tot stati degeaba aici… […]

Sfaturi duhovnicești
3559

Pe ai Săi, Hristos nu-i lasă

Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se retrage. La fel şi pe cel ce se apropie de Dumnezeu, Soarele Dreptăţii, şi-I urmează cu credinţă şi cu dragoste, îl vor urma în permanenţă ura, răutatea şi prigoana acestei lumi. Lumea nu iubeşte adevărul […]

Sfaturi duhovnicești
3408

Spovedania după îndreptar sau fără el

E un îndreptar de spovedanie, care mie îmi place foarte mult. O cărticică mică şi foarte subţire. şi avem alte îndreptare de spovedanie, cu mii de păcate. Oare care dintre ele? Păi îl iei pe acesta, îl citeşti, şi te duci şi răspunzi la întrebările duhovnicului. Eu în chestionarile de spovedit nu cred. Nu cred. […]