Comentariile zilei
5146

Cât costa un suflet de om?

Sursele de informare în masă de o bucată bună de timp nu întârzie să pună la îndemâna curioșilor tot felul de descoperiri bizare. Cadavre de extratereștri, sirene și îngeri căzuți. Încercări zădarnice de a umple golul lăuntric al oamenilor. Mai grav e că lumea înghite aceste momele și-i pare că e părtașă la tainele Universului. […]

Sfaturi duhovnicești
5502

Pentru păcătoşi ai venit, Doamne, deci – mântuieşte-mă…

Ochii mei n-au lacrimi, Doamne, din pricina împietririi inimii şi chiar dacă ar izvorî – nu ar fi în stare să stingă focul cel mistuitor care arde în mine. Sufletul meu, însă, plânge cu lacrimi pe care numai Tu singur le vezi şi se mâhneşte tânguindu-se, şi strigă către Tine Făcătorul lui, aşteptând slobozire.    […]

Comentariile zilei
2220

Dumnezeu vrea să ne vadă fii şi prieteni, iar nu slugi şi robi

Pentru omul Vechiului Testament Dumnezeu era de temut. La fel ar trebui să fie şi astăzi pentru cei care nu vor să-L cunoască, nu dau dovadă de pocăinţă şi nu vor să se apropie de El cu toată inima. Dar nu o astfel de atitudine vrea Dumnezeu de la cununa creaţiei Sale. Domnul este Tatăl […]

Comentariile zilei
3087

Frații Vladimir și Leonid Derevenco, medici basarabeni de talie mondială

Originari dintr-o familie de viță nobilă din satul Putinești, jud. Soroca, frații Vladimir și Leonid Derevenco aveau studii temeinice în domeniul medicinii. Vladimir Derevenco a fost medic militar, “leib-medic” al familiei împăratului rus, Nicolai al II-lea, apoi profesor universitar. În perioada stalinistă a fost supus represiunilor fiind  judecat din cauza “concepțiilor monarhiste”. După eliberarea din […]

Comentariile zilei
Comentariile zilei
9195

Se face logodna în perioada posturilor?

Mai multă lume întreabă dacă se face logodna în perioada posturilor. Credem că e o înțelegere eronată a Logodnei ca ceremonie religioasă și ceea ce se înțelege ultima vreme prin aceeași noțiune: cererea în căsătorie cu îmbrăcarea inelului iubitei; întâlnirea, cunoașterea și discuția între rudele mirilor; planificarea nunții etc. Să declarăm cuiva că o iubim […]

Poezie creştină
5560

Binecuvântează, Doamne, pe vrăjmaşii mei…

„… Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii…” (din „Rugăciune pentru vrăjmaşi” a marelui Mitropolit sârb Nicolae Velimirovici) Binecuvântează, Doamne, pe vrăjmaşii mei. Şi eu îi binecuvântez. Şi nu-i blestem. Ei au făcut să-nvăţ – ca să m-auzi! – cum să Te chem. Şi cum să zbor, […]

Comentariile zilei
3034

Cine vrea să-și mântuiască sufletul…

Această Duminică binecuvântată din Post nu „surprinde” cu mesaje noi și rețete ieftine de mântuire. Ci amintește generației noastre (și nu numai) obosite de atâtea false promisiuni și așteptări, care tinde să se transforme într-o societate de consum (și doar de consum), ce caută mereu alternative bune și căi de ocolire a urcușului îngust spre […]

Comentariile zilei
7684

Pr. Savatie Baștovoi: “Cum să fii sensibil și să nu te tulburi”

Tulburarea emoțională, de orice fel, este o reacție firească, la fel ca reacția de retragere atunci cînd atingem din întîmplare un obiect încins, sau cînd ne apucăm de nas în mijlocul unui miros greu. Gradele de tulburare însă sînt diferite. Gradul de tulburare determină formele de reacție. O reacția vehementă este ceea ce ne pune […]

Comentariile zilei
5856

Crucea în viața creștinului

Suntem în săptămâna ce ne pregătește de Duminica Crucii. Adesea vorbim despre Cruce ca un element de baza al creștinismului, înțelegând că pe ea S-a așezat chiar Dumnezeu, sfințind-o, iar prin Înviere ne-a dat șansa vieții veșnice. Unii cred, alții nu acceptă Crucea, după cum ne spune și apostolul: ”Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, […]