Cât de plăcut este omul smerit şi cât de respingător este cel mândru!

570

Lucrul cel mai important este că, atunci când omul are lucrare lăuntrică şi se străduieşte să nu trâmbiţeze binele pe care îl săvârşeşte, ceilalţi simt aceasta; şi astfel toţi îl au la evlavie şi îl iubesc, fără ca el să-şi dea seama.

Cât de plăcut este omul smerit şi cât de respingător este cel mândru! Pe cel mândru nimeni nu-l iubeşte; până şi Dumnezeu îşi întoarce faţa de la el. Vezi, şi copiii mici, atunci când văd un copil puţin mândru, îşi bat joc de el, în timp ce pe un copil tăcut şi cuminte îl respectă atât de mult! Iar dacă văd pe cineva păşind ţanţoş, îl simt şi îşi bat joc de el. Omul smerit se cunoaşte după păşit. Îmi amintesc de cineva din Koniţa care, deşi era muritor de foame, purta în fiecare zi costum, cravată şi pălărie şi umbla ţanţoş prin piaţă. Copilaşii, de îndată ce îl vedeau, mergeau în urma lui şi îl luau în râs, imitându-i mersul. Şi erau doar nişte copilaşi! Cu cât mai mult cei mari îl simt pe omul mândru!

Cel care vrea să se scoată pe sine în evidență, în cele din urmă se face de batjocură. Omul le interpretează pe toate după cum îi lucrează mintea. Dacă omul este puţin fantezist, le interpretează pe toate fantezist.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, „Patimi şi virtuţi” vol. V, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 80 – 81


Articole Asemănătoare
1051

În cel smerit se odihneşte Duhul lui Dumnezeu

Adeseori unii mă întreabă: „De cât timp este nevoie ca să dobândească cineva Harul dumnezeiesc?”. Se poate ca unii să trăiască toată viaţa lor, chipurile, duhovniceşte, să facă asceză etc., dar să creadă că sunt ceva şi de aceea să nu primească Harul lui Dumnezeu. Iar alţii primesc Harul în scurt timp, fiindcă se smeresc. […]

Articole postate de același autor
599

Dumnezeu nu se mânie în deșert!

Sărmana Mătușa Margareta, acum se găsește sus, în rai, împreună cu îngerii, pe norii cei aurii, aproape de Doamna noastră Născătoarea de Dumnezeu și de toți sfinții, pe care atâta îi tot tămâia și îi tot pomenea, făcând metanii în fiecare seară înaintea iconostasului, în mica biserică a enoriei… Și totuși, nu îndrăznea să nădăjduiască […]