Sursele de informare în masă de o bucată bună de timp nu întârzie să pună la îndemâna curioșilor tot felul de descoperiri bizare. Cadavre de extratereștri, sirene și îngeri căzuți. Încercări zădarnice de a umple golul lăuntric al oamenilor. Mai grav e că lumea înghite aceste momele și-i pare că e părtașă la tainele Universului. Eroare! Cunoașterea tainelor Universului începe de la o profundă cunoaștere de sine și nu altfel.
După cădere, Dumnezeu rânduiește omului pământul ca o vale a plângerii, unde prin multă muncă și lacrimi să stârpească spinii și pălămida lăuntrică, iar pribegia ca o experiență a întoarcerii la El. Sunt, însă multi oameni încrezuți că pământul acesta nu-i alceva decât o piață uriașă unde totul se vinde și se cumpără. Iar vânzarea-cumpărarea se face după alte legi decât cele rânduite de Dumnezeu.
El însuși nu se împotrivește și nu interzice comerțul. Apostolii erau pescari, împleteau corturi și din acestea se întrețineau, dar n-au fost certați pentru asta. Au fost mustrați doar atunci când I-au spus lui Hristos: „Iată noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Ce ne va fi oare noua?” (Matei 19.27) Iuda a alergat la arhierei și farisei și le-a zis: „Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre?” (Matei 26.15)
Întrebări de acest gen auzi permanent. Cât costă? Ce-mi folosește? Ce dobândă am? Se discută despre pâine, haine, lemne, pământ influență și pace. Nu se aude nimic despre suflet. Cât costă un suflet de om? De fapt răspunsul îl cunosc toți. Și ce-i din asta?
Zilele trecute citisem că se zvonește prin „târgul” lumii precum că sufletul cântărește câteva zeci de grame. Încă o încercare șubredă de a evita discuția despre măreția și valoarea lui. Căci în ziua de azi, când la fiecare colț de stradă ni se propune ce să mâncăm și să bem, unde să mergem în vacanță, ce ziare să citim și cum să votăm e greu să-ți mai amintești că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? (Marcu 8. 35-37)
Câteva duminici la rând ni s-a amintit despre Hristos care a străbătut pustie și ape pentru mântuirea unor suflete ignorate de cei din jur. Momente greu înțelese de oameni. Împrejurările, legile firii și stihiile, oamenii și duhurile rele I se împotriveau. Iar El, înfruntându-le, mergea în căutarea celui ce era chipul slavei Sale celei negraite, deși purta rănile păcatului. Și de fiecare dată când Evanghelia ni le pune în față, acestea nu-s simple evenimente, ci o reflexie a sufletelor noastre.
Deseori întrebăm despre dragoste. Cine e Dragostea? Ce e dragostea față de aproapele? Și sunt convins că despre ea poate vorbi doar cel ce s-a iubit pe sine după cum ne învață și Scriptura: „ Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Matei 22. 39) Căci dacă nu te-ai iubit și nu ai milă de tine, poți oare să ai milă și de cei din jur? La fel și cu sufletul. A vorbi despre valoarea lui poate numai cel ce-și prețuiește propriul suflet. Cel ce pune nemurirea lui mai presus de orice. Restul sunt povești.
Hristos n-a venit ca să ne faca mai educați. El nu-i un simplu moralist, ci ne pune fiecarui veșnicia în față. Și nu doar în față. Ne-o sădește în sufletele noastre. Doar noi suntem capabili să le transformăm pe toate într-un prilej de „meditație creștină”, iar sufletul și cele nemuritoare să le punem ca ultimile pe scara valorilor noastre.
Ne mâhnim când cineva nu ne prețuiește nici munca, nici eforturile, nici sufletele și nici viața. Nu-i de mirare, dacă singuri nu le apreciem după justa valoare.
Un suflet nu-l poți cumpăra cu bani, ci doar să-l vinzi. Și noi de cele mai multe ori le vindem. Pentru treizeci de arginți…
