„Casa voastră poate deveni Rai pentru copii, dar poate deveni și iad. Alegeți ce vreți”

4215
  Părinte, ce-i sfătuiți pe părinții ai căror copii sunt apatici sau, dimpotrivă, hiperexcitați? Cum poate fi ajutat copilul sau adolescentul să-și afle echilibrul sufletesc?

– Trebuie început de la lucrul cel mai simplu, dar care este totodată extrem de important: programul zilei. Dacă acest program nu este precizat, copilul, ba chiar și adolescentul, va avea fără îndoială de suferit. Neorânduiala aduce întotdeauna după sine tot felul de probleme. Lipsa programului îl face adesea pe copil să nu facă nimic, pentru că nu știe cu ce să se ocupe și ce să facă. Una dintre „bolile” principale ale generației actuale de adolescenți este lipsa de voință – tulburările volitive. Programul organizează viața.

În general copiii, și mai ales cei de la oraș, fac prea puțină mișcare și nu iau aer. În schimb, ai au parte cu prisosință de încordare: psiho-emoțională, informațională etc. Numai televizorul câte parale face…

În ce mă privește, eu am tras de mult concluzia următoare: părinți nervoși – copii nervoși. Din păcate, familiile fericite sunt puține, în schimb cu probleme sunt câte vrei. Conflictele și certurile dintre părinți, permanentele „reglări de conturi” îl nevrozează, în mod indiscutabil, pe copil. În timpul consultației le spun întotdeauna acestor părinți: „Casa voastră poate deveni Rai pentru copii, dar poate deveni și iad. Ei bine, alegeți ce vreți”.

Dr. Dmitri Avdeev, Nervozitatea la copii și adolescenți, Editura Sophia, București, 2008, p. 26-27

Couple arguing behind their children

Articole Asemănătoare
10080

Copiii plătesc prețul neînțelegerilor din familie

Mai întâi este vorba de-o trăinicie a căsniciei, nu este vorba de o plăcere de moment care se consumă, după care se ajunge la nenorociri şi la despărţiri. Eu asist la divorţuri… Nu este permis ca în iubire să înşeli. Bărbaţii trăiesc cu alte femei şi nu le convine să divorţeze. Copiii nu-i încurcă, că […]

Articole postate de același autor
1723

Elevii Colegiului „Mihai Eminescu” din mun. Soroca căutători ai Dragostei

Episcopul Ioan al Sorocii, fiind însoțit de către protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, s-a întâlnit vineri 30 martie cu elevii Colegiului „Mihai Eminescu” din municipiul Soroca. Cei mai talentați învățăcei ai școlii au prezentat o deosebită activitate cu tematică religioasă. La evenimentul propus au participat distinși oaspeți din România: elevi și profesori ai Liceului Pedagogic „Spiru […]