Când se atinge Duhul Sfânt de inima cuiva, acela nu mai poate să fie aspru

125

Duhul Sfânt, când se atinge de inima cuiva, acela nu mai poate să fie aspru; acelui om îi pare rău de toate mărunţişurile, îi pare rău şi de unele mărunţişuri despre care zici că alea nu-s chiar păcate.

Când Duhul Sfânt vrea să ajute pe cineva, atunci devine în acest fel: dacă el vrea să ducă o viaţă de pocăinţă, în unele dăţi, Duhul Sfânt se lasă simţit pe măsura pocăinţei şi a smereniei; dacă el a unit osteneala cu smerenia, atunci Duhul cel Sfânt se lasă simţit şi-l ajută pe om să ajungă acolo: eu dorm şi inima mea priveghează.

Dacă a unit osteneala cu smerenia îl ajută Duhul Sfânt, dar dacă a unit osteneala lui cu pomenirea de rău, cu cârtirea sau cu tulburarea, atunci Duhul cel Sfânt nu-l ajută. Poţi să te rogi ani întregi, că nu te-ajută; doar dacă noi unim smerenia cu osteneala – fie din priveghere, fie din metanii – atunci se lasă simţit Duhul Sfânt.

Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010, p. 25-26


Articole postate de același autor
1024

Când vorbim noi în Biserică – tace Dumnezeu

  Pomenirea deasă a numelui Mântuitorului ne ajută să ne izbăvim de pomenirea deasă a răului, a aproapelui pe care-l vorbim de rău. Suntem foarte adesea vorbiţi de rău şi vorbim şi noi de rău pe alţii. Chiar în biserici. Mare păcat! Să ştiţi că cel ce vorbeşte în timpul slujbei în biserică este asemenea […]