Ştiri interne
2045

Sectorul Sinodal pentru Activitate Misionară, antisectară și antischismatică demarează dezbateri teologice cu cultele neoprotestante din Republică

La inițiativa Părintelui Protoiereu Roman Pintilei, Parohul Bisericii Pogorârea Duhului Sfânt din s. Rădoaia r-l. Sângerei, cu Binecuvântarea ÎPS Vladimir și a PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, în cadrul comunității evangheliștilor din localitate au demarat un șir de dezbateri teologice între ortodocși și cultele neoprotestante formate din baptiștii și penticostalii din localitate. La […]

Familia
13923

Nu mai sunt în stare să mă rog lui Dumnezeu

O femeie căzuse în deznădejde după ce sotul si cei doi fii ai ei muriseră în urma unui grav accident de masină. Venise la părintele Ioan cu inima distrusă de întristare: – Părinte, iertati-mă, nu mai sunt în stare să îmi fac canonul, nu mai sunt în stare să mă rog lui Dumnezeu. Am impresia […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
5711

Părintele Iustin – de ce avem atâtea păcate, atâtea greutăţi în viaţa românească?

Ne întrebăm noi acum de ce avem atâtea elemente, atâtea păcate, atâtea greutăţi în viaţa românească. Păi numai numele mai e de român, că românul nu mai este, săracul, s-a pierdut. Pentru că fetele noastre s-au căsătorit cu negri, s-au căsătorit cu chinezi, s-au căsătorit cu germani, s-au căsătorit cu ruși, în sfârşit, cu toate […]

Sfaturi duhovnicești
7906

Un gest la limita iconoclasmului

În mai toate bisericile, se observă adesea cum unii dintre membrii comu­nităților creștine refuză sărutarea icoanelor după ce se împărtășesc. Atitudinea este sugerată de clericii și/sau de con­frații convinși că refuzul sărutării icoanelor, atât imediat după primirea Sfintelor Taine, cât și pe tot parcursul zilei, reprezintă un gest (obligatoriu) de evlavie euharistică. De altfel, practica […]

Educația creștină
8012

Îngerii păzitori ne apără realmente în împrejurările vieţii

Îngerii păzitori nu numai că ne insuflă gânduri bune pentru veşnica mântuire, ei ne apără realmente în împrejurările vieţii. Cuvântul „păzitor” nu este deloc o alegorie, ci experienţa preţioasă a multor generaţii de crestini. Nu în zădar Biserica ne învaţă, spre exemplu, în rugăciunile pentru cei ce călătoresc, să li cerem Domnului deosebita purtare de […]

Sfaturi duhovnicești
6976

Ce trebuie să facem pentru „dezlegarea cununiilor”

– Pentru dezlegarea cununiilor ce trebuie de făcut? – Dragă, cu dezlegarea cununiilor lucrurile stau aşa. În lista de întrebări ajutătoare pentru cel ce se spovedeşte…pentru că noi trebuie totuşi să întrebăm… De exemplu, la mine vin oameni la spovedit şi le zic: no, spune! „Păi, zice întrebaţi-mă dumneavoastră!” Ar trebui să vine el să-mi […]

Educația creștină
5848

O primire meritată

Un ţăran, om bun la suflet, avea obiceiul să spună tuturor: – Vedeţi cum e lumea asta? Cei mari au de toate şi sunt primiţi oriunde cu mare pompă, în timp ce pe noi, cei simpli, nimeni nu ne bagă în seamă. Cum de este posibil aşa ceva, cum de se poate una ca asta? […]

Ştiri interne
2468

Taina Sfântului Maslu la biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’ de la USM

Începând cu data de 24 martie, în fiecare zi de joi, la ora 18:00, biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’ de la USM fixează întâlnire credincioșilor la Taina Sfântului Maslu. În această seară 7 preoți și 2 diaconi au participat la săvârșirea slujbei. Enoriașii prezenți au înălțat rugăciuni pentru dezlegare de păcate, vindecare a suferințelor trupești și sufletești: […]

Ştiri interne
1836

Acțiunea de caritate ”Viața merită trăită”

Lupta noastră continuă. Și în 2016 alături de AO ”Salvați viața” este compania Moldcell pentru a contribui la colectarea de fonduri necesare copiilor grav bolnavi din Republica Moldova. Este al patrulea an de parteneriat, de prietenie și determinare. Știm sigur că multe dintre maladiile severe cu care se confruntă copiii din țara noastră pot fi […]