Au demarat lucrările de restaurare a bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni, una din cele mai vechi biserici din spaţiul pruto-nistrean

412

În după amiaza zilei de luni, 17 iulie 2017, ÎPS Mitropolit Vladimir a efectuat o vizită de lucru la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni, una din cele mai vechi biserici din spaţiul pruto-nistrean.

Recent au demarat lucrările de restaurare a acestui monument eclesial și arhitectural. Proiectul de restaurare și salvgardare a bisericii medievale, este la prima etapă, care vizează cercetarea arheologică a cimitirului din preajma bisericii, finalizarea lucrărilor de proiectare a elementelor de arhitectură bisericească și a sistemului de ventilare, a sistemului de control al umidității, temperatura, rețelele de alimentare cu apă, canalizarea pluvială și drenaj, iluminare în interior și exterior, amenajarea teritoriului, consolidarea zidăriei și preconsolidarea frescei murale.

Lucările de restaurare vor dura aproximativ 4 ani și vor fi implementate de Centrul de Cercetări Arheologice al Republicii Moldova, care a câștigat grantul oferit de SUA, cu susținerea Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Scurt istoric

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni este o bijuterie a epocii medievale din Moldova. Potrivit cercetărilor istorice, edificiul arhitectural semi-îngropat în pământ datează din secolele XVII-XVIII, însă nu se știe cu exactitate anul construirii. Legenda spune că biserica a fost îngropată în pământ, deoarece tătarii au permis construcţia unei biserici creştine cu condiţia ca ea să nu depăşească înălţimea unui ostaş pe cal cu suliţa în mână.

Grosimea pereţilor este de un metru, iar pereţii sunt pictaţi în fresce murale specifice mănăstirilor din Ţara Românească. Potrivit unei înscripţii de pe peretele exterior, în limba greacă, opera de artă aparţine pictorilor zugravi Stanciul Radu şi Voicu. Pictura datează din anul 1763. În altarul bisericii se află două ferestre mici îndreptate spre răsărit, dimineaţa razele soarelui pătrunzând prin aceste geamuri formează o cruce.

www.mitropolia.md

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole Asemănătoare
473

A fost lansat proiectul de restaurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni

Ministerul Culturii în comun cu Ambasada SUA în Republica Moldova au lansat astăzi, 11 octombrie 2016, proiectul de restaurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni. La eveniment au participat ministrul Culturii Monica Babuc, ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, alți reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, conducerea raionului și a orașului Căușeni, […]

    Articole postate de același autor
    1689

    Când credeai că nu te văd, eu te vedeam

    Acum câteva luni, un român de-al nostru, „băiat descurcăreț”, mi-a relatat o întâmplare trăită în Finlanda. – Mă pregăteam să trec strada, undeva în centrul orașului Helsinki. Semaforul arăta culoarea roșie, oamenii așteptau pe trotuar iar eu mă grăbeam. Nu venea nici o mașină așa că m-am hotărât să trec. M-am mai uitat o dată […]