Atmosferă de poveste la mănăstirea Ţigăneşti. Poliţiştii au cântat alături de colindători

1241

Atmosferă de poveste a fost în a doua zi de Crăciun, la mănăstirea Ţigăneşti. 15 colective artistice din ţară au prezentat, la festivalul colindelor, cele mai frumoase tradiţii populare, specifice sărbătorii.

Oamenii spun că au cules din localităţile lor cele mai frumoase cântece, pe care vor să le transmită şi următoarelor generaţii. 

"Venim întotdeauna cu cel mai mare drag şi venim cu cele mai frumoase colinde, ca să lăudăm pe Domnul Isus Hristos, pentru că s-a născut pe faţa pământului", a afirmat o femeie.

"Le selectăm din moşi, strămoşi, ne străduim să fie din ce în ce mai vechi. Acum obiceiurile se mai pierd, dar noi încercăm să le aducem la realitate şi să reînviem tradiţiile", a mai adăugat aceasta.

"Promovăm nu doar valorile naţionale şi patrimoniul cultural, dar şi vestimentaţia autentică, pe care punem accentul. Basmaua, pe care o vedeţi, e de la o mătuşă de a mea, care ne reprezenta pe noi, ca neam." 

Nu doar colectivele artistice au cântat colinde, ci şi poliţiştii.

Şi pentru că a fost destul de frig, reprezentanţii batalionului de genişti "Codru" au pregăti ceai, izvar şi un prânz ostășesc. 

"De dimineaţă am pregătit terciul, izvarul. În izvar s-a pus zahăr, diferite fructe. Ca de obicei, cum mănâncă un ostaş", a spus un bărbat prezent la eveniment. 

"Să mă încălzesc, să ne încălzim vocile, ca să putem cânta frumos. E băutură tradiţională. La noi la nord se spune "vin fiert", la Străşeni se spune "izvar". Oricum, e acelaşi lucru", a comunicat o femeie. 

Mai mulţi oameni au venit la mănăstirea Ţigăneşti, pentru a vedea spectacolul.

"Eu sunt născut în satul Ţigăneşti. Şi, mă rog, tot timpul, când dispunem de timp, venim aici, ca să ne mai alinăm dorul. Se păstrează o tradiţie foarte frumoasă", a afirmat un localnic.

"Sunte cele mai importante sărbători ale neamului nostru şi ţin să urez de sănătate, succes şi sfintele sărbători a Crăciunului să aducă doar bucurii şi zâmbete pe faţa oamenilor noştri", a declarat Mihai Popa, preşedintele raionului Străşeni.

Festivalul colindelor este organizat, la mănăstirea Ţigăneşti, pentru al optulea an consecutiv, cu sprijinul Ministerului Culturii.

sursa publika.md

Citește mai mult: https://www.publika.md/festivalul-colindelor-2019-atmosfera-de-poveste-la-manastirea-tiganesti-politistii-au-cantat-alaturi-de-colindatori-foto_3030305.html#ixzz5c5NRuDmi
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook


Articole postate de același autor
8992

Evanghelia nu este dată sector căsătoriţi, sector necăsătoriţi, sector monahi!

Evanghelia nu este dată sector căsătoriţi, sector necăsătoriţi, sector monahi! Este identică, este una pentru toţi. Iar prima fericire spune: Fericiţi cei săraci cu duhul! Adică acei ce se golesc de duhul lor şi se umplu de Duhul lui Dumnezeu. Asta înseamnă viaţa duhovnicească, până la urmă: să te deşerţi de tine, ca să te […]