ATENTAT TERORIST în Franţa de Ziua Naţională: 84 de persoane au murit şi peste 150 sunt rănite

2656

Chiar de ziua lor națională, francezii au mai trăit o dramă. Una abominabilă, care nu poate fi justificată nicidecum. După Paris, teroriștii au preferat, de data aceasta, să lovească în orașul Nisa, din sud-estul țării.

Zeci de oameni au fost ciuruiți de gloanțe pe o faleză a Mări Mediterane, imediat după focurile de artificii dedicate Căderii Bastiliei. Mapamondul este îngrozit și se uită neputincios la aceste crime împotriva umanității.

Cel puţin 80 de oameni au murit, iar aproximativ o sută au fost răniți, după ce un camion a intrat în plină viteză în mulțimea care era adunată pe renumita faleză Promenade des Anglais din oraşul Nisa. Autoritățile susțin că din camion s-a tras din arme grele.

Martorii au făcut publice imagini în care se văd zeci de oameni care zac la pământ. Holul hotelului "Negresco" a fost transformat într-un loc de prim-ajutor improvizat.

Peste o sută de oameni au reuşit să fugă din calea camionului, îndreptându-se spre mare. Printre persoanele care au avut de suferit în urma atentatului sunt atât francezi, cât și cetățeni străini. Florin Pepene, un român aflat la Nisa în momentul atentatului, a povestit în exclusivitate pentru Digi24 cum a trăit momentele de panică din această seară.

"El a luat-o în zig-zag. Prima dată a intrat pe pietonală, apoi a ieşit de pe pietonală. De asta nu ne-am dat seama în primă fază. Eu eram la zece metri. Am văzut că camionul a intrat pe pietonală şi mergea printre oameni, adică chiar călca oamenii. Am mers foarte rapid şi ne era frică şi de maşinile care aşteptam la semafor să ne de-a prioritate la trecerea pentru pietoni. Efectiv nu ne-am simţit confortabil", a povestit bărbatul.

Și un turist rus a povestit cu groază despre cele văzute: "La un picior îmi sunt rupte degetele, iar al doilea este totul umflat şi mă doare. Mă plimbam împreună cu o prietenă, iar apoi am văzut că o maşină se deplasează pe o traiectorie stranie. Iniţial, noi am crezut că şoferul a greşit drumul, ulterior însă am văzut că toată lumea a început să alerge".

Preşedintele francez, Francois Hollande, a anunţat că starea de urgenţă din ţară va fi prelungită pentru încă trei luni: "Caracterul terorist al acestui atac nu poate fi negat. Şi, din nou, a fost comis cu o violenţă absolută. Este adevărat că noi trebuie să facem totul pentru a lupta cu terorismul".

Presa din Hexagon scrie că șoferul camionului a fost ucis în urma unui schimb de focuri cu polițiștii. Nu se cunoaşte, deocamdată, dacă acesta a acţionat singur. În vehicul au fost descoperite grenade şi arme, dar şi documentele acestuia. Presa franceză scrie că atactorul era cetăţean francez, de origine tunisiană, şi avea 31 de ani.

Pentru a asigura securitatea oamenilor, pe străzile oraşului au fost mobilizaţi aproximativ o mie de reprezentanți ai forţelor de ordine şi soldaţi.

La doar câteva ore după producerea crimei, mai mulţi lideri mondiali au transmis condoleanţe poporului francez. Printre aceştia este preşedintele american, Barack Obama, care a anunţat că este gata să ofere Franţei orice tip de ajutor. De asemenea, pe o reţea de socializare, premierul român, Dacian Cioloş, a transmis condoleanţe rudelor victimelor.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene condamnă atul terorist din Nisa, Franţa, soldat cu cel puţin 80 de persoane decedate și peste 100 rănite. Astfel de acte deplorabile de violenţă nu au nicio justificare și trebuie combătute cu orice preț.

Ministerul îşi exprimă solidaritatea cu autoritățile franceze, regretul profund pentru pierderile de vieți omenești, compasiunea faţă de familiile îndurerate și le dorește însănătoșire grabnică victimelor afectate de acest atac barbar.

sursa publica.md


Articole Asemănătoare
    Articole postate de același autor
    4566

    Două cuvinte tainice ale părintelui Sofian

    Nu am fost unul dintre cei din apropierea imediată a părintelui. Experienţele mele personale directe au fost puţine. Aş dori să evoc două dintre acestea, cu două cuvinte ale părintelui, transmise parcă sub o inspiraţie instantanee a Duhului, dar desigur aşezate în el în urma unei îndelungi experieri în prietenie cu Hristos. Prima vine de […]