Aşa vom putea să biruim mândria din noi…

1519

Dacă noi nu ne vom strădui să avem smerenie, ne lasă Dumnezeu să cădem în tot felul de primejdii şi ne vom pierde sufletul. Dumnezeu nu mântuieşte pe omul care nu are smerenie, că aşa i-ar mântui şi pe diavoli, dar diavolii sunt îndărătnici, iubitori de sine şi vicleni. De aceea, demonii vor să-i facă pe oameni asemenea cu ei şi, dacă se poate, şi mai rău decât ei. Noi însă aşa vom putea să biruim mândria din noi, luptându-ne cu noi ca să-i iertăm pe cei care ne-au greşit cu ceva, luptând să nu ne duşmănim, să nu ne lăsăm de rugăciune. Iar când vine timpul de mers la biserică, să lăsăm totul şi să mergem ca să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, iar cei care pot să plângă, să-şi plângă păcatele, că pentru unul ca acesta ne mai ţine Dumnezeu pe pământ. Iar după ce vom pleca din biserică să păstrăm în inimile noastre rugăciunile, cuvintele si toate câte am auzit si, mai ales, să nu ne lăsăm vânaţi de cele cinci simţuri.

Ce să facem ca să nu mai uitam mesajul Sfintei Evanghelii care se citeste intr-o duminica? Se mai intampla sa ne intrebe altii ce s-a citit sau ce s-a predicat, iar noi n-am reținut mai nimic.

Să fim mai atenți, mai cu frică de Dumnezeu. Vreau sa va povestesc ceva de ras si de plans. La cativa ani dupa Revolutie, chiar dupa hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, a venit o persoană la mine şi am întrebat-o:

„Cum a fost la Hram la Cuvioasa? A fost multă lume? A fost frumos?”

„Da – mi-a răspuns – a fost foarte multă lume, au venit şi din Ucraina, şi din Basarabia, cu autocarele. A ţinut Dumnezeu cu noi, că a fost un timp foarte frumos, cu soare, iar la sfârşit s-au dat baloane colorate din avion, au fost şi paraşutişti, a cântat şi fanfara cu paradă, că mergeau pe stradă, ca la armată.”

„Şi când ai ajuns acasă, la ai tăi, ce le-ai spus din ceea ce ai auzit de la cuvântul de învăţătură ţinut de părintele?” „Apăi, ce v-am spus şi sfinţiei voastre până acum…” Iată ce le rămâne creştinilor noştri în cap, după Dumnezeiasca Liturghie, la hramul unui mare Sfânt, unui om bineplăcut lui Dumnezeu. Cât de bine plăcuţi suntem noi lui Dumnezeu, noi, cei care păstorim pe credincioşi, eu cred că se vede atât din ceea ce le rămâne în mintea lor după asemenea evenimente, cât şi din modul cum se prezintă ei la spovedanie. Ferească Dumnezeu, nu care cumva să păstorim noi frunzele smochinului neroditor, iar roadele să le ia satana.

Păi, creştinul, după ce s-a terminat Sfânta Liturghie, cască gura la scamatoriile şi la lucrarea asta diavolească şi, când ajunge omul acasă, începe să spună la ai săi ceea ce a văzut la bâlci, nu ce a înţeles din Sfânta Evanghelie sau din cuvântul de învăţătură al preotului. Şi uite aşa sărbătoarea duhovnicească se transformă în bâlci drăcesc, iar creştinul nu ştie să păzească ceea ce a semănat Dumnezeu în acea zi în inima lui. Vai nouă! Vai nouă!

Să ştiţi că cea mai bună spovedanie este atunci când omul, zilnic, dar mai ales seara, îşi notează într-un carneţel păcatele pe care le-a făcut în ziua aceea. Asta, dacă se poate, să o facă în fiecare zi, ca şi negustorul care, zilnic, îşi calculează câştigul sau pierderea. Spovedania, însă, trebuie să o facă începând cu păcatul cel mai mare şi să continue până la cele mai mici, dar toate să fie scrise pe hârtie ca să nu le uite şi ca să meargă mai repede spovedania, să lase timp de mărturisit şi pentru alţii. Tot păcatul care te mustră să-l mărturiseşti la duhovnic, altfel pierzi şi ce ai mărturisit mai înainte.

Dacă păcatele noastre, ale creştinilor, vor fi mai multe şi mai mari decât ale păgânilor, atunci Dumnezeu va înfrâna puterea Bisericii şi ne va da în mâna păgânilor, să ne robească până ce ne vom pocăi sau până ce ne vor distruge cei fără de Dumnezeu, după cum, de altfel, se şi vede că a început în ţărişoara noastră. Doamne fereşte, să nu ajungem în aşa prăpastie! Diavolul nu-i prost, cum am crede unii dintre noi. El ştie foarte bine că, dacă noi facem păcate şi nu ne spovedim, atunci Dumnezeu îşi retrage harul Său de la noi şi suntem ca şi în buzunarul lui satana. Mântuirea noastră stă în voinţa noastră, aşa a lăsat Bunul Dumnezeu. Care-i acel tată al cărui copil toată ziua să-l batjocorească, să-i întoarcă spatele, să-l înjure, facându-l de râs în tot satul, iar tatăl său să-l tot lase nepedepsit?

Din: Monah Proclu Nicău, Conștiință, spune-mi tu, Sfânta Mănăstire Putna, 2016


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
2046

Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculţi…

Oamenii ironizează supunerea femeii, însă din contră, ea se supune ca o stăpână. Actul de smerenie al ei este plin de har. Soţul să iubească astfel de atitudini la soţia sa, şi soţia sa să nu se sperie de faptul că trebuie să asculte. Şi se zice chiar la rugăciunile de la nuntă: „Ca să […]