„Aruncă-ţi grija spre Domnul şi El te va hrăni; El în veac nu va îngădui ca dreptul să se clatine”

5276

Nu te necăji că lucrurile nu vin mereu în viaţă aşa cum le vrei tu. Nu e cu putinţă, dar nici în folosul tău, ca toate să se facă după gândirea ta, după dorinţa ta, după voia ta. Gândul tău de multe ori este rătăcit, dorinţa ta împătimită, voia ta cu totul egoistă. Şi Atotştiutorul Dumnezeu fireşte că ştie asta, chiar dacă tu nu-ţi dai seama. De aceea nu îngăduie să se împlinească toate dorinţele tale, ca să nu ți se vatăme sufletul, cea mai mare comoară pe care o deţii. „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va păgubi?” (Matei 16, 26).

Încredinţează-te, aşadar, pe tine în mâinile lui Dumnezeu, lasă-te cu totul în voia Sa. S-a întâmplat ceva aşa cum voiai tu? Mulţumeşte-I. Nu s-a întâmplat? Slăveşte-L. Nimic nu-ţi este de trebuinţă, dacă nu-ţi este dat de Dumnezeu. Nimic, în afară de un lucru: să nu te înstrăinezi de Dânsul și de harul Lui. De aceea „Aruncă-ţi grija spre Domnul şi El te va hrăni; El în veac nu va îngădui ca dreptul să se clatine” (Psalmi 54, 22).

Din Sfântul Dimitrie al Rostovului, Abecedar duhovnicesc, Editura Egumenița, Galați, p. 74


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
4075

Eu nu ştiu ce înseamnă să nu mai vrei să crezi!

– Aţi spus că atunci când nu-L mai trăieşti pe Dum­nezeu, să crezi că totuşi L-ai simţit odată. Ce faci atunci când nu vrei să crezi? – Maică, eu nu ştiu ce înseamnă să nu mai vrei să crezi! A, dacă nu vrei să crezi, asta înţeleg. Să nu crezi. Dar, dacă ai crezut şi […]

Articole postate de același autor
3023

Doi Întâistătători vor proclama sfințenia Cuviosului Iacov Tsalikis în iunie

Mitropolia de Chalkida, Istiaia și Sporadele de Nord a anunțat prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și a Arhiepiscopului Ieronim al Atenei la proclamarea canonizării Cuviosului Iacov Tsalikis care va avea loc în Duminica tuturor sfinților în insula Evia. Cuviosul Iacov Tsalikis, un ieromonah contemporan înzestrat cu multe virtuți, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spunea că deține […]