227014.p

Arhimandritul Gavriil (Urghebadze): „Tot ceea ce e rău în om e doar accidental. Nu dispreţuiţi pe nimeni!”

361

Gavriil s-a născut undeva aproape de Marea Neagră, în Georgia aflată până nu demult sub dictatura ateistă a regimului comunist.

Următoarea relatare descrie persecuţia pentru adevăr a monahului Gavriil petrecută în anii ’50 ai secolului trecut. Mai precis, în anul morţii lui Stalin, 1953. Gavriil era pe atunci un tânăr ieromonah. In piaţa centrală din Tbilisi – capitala Georgiei – se desfăşura un miting şi reprezentanţii puterii erau de faţă. In spatele lor, pe o faţadă a clădirii, întinzându-se pe două etaje, atârnau afişe uriaşe cu conducă-torii partidului stând în picioare. La un moment dat, în toiul mitingului, când întreaga piaţă era ticsită cu oameni şi un membru al conducerii îşi ţinea discursul, uriaşul portret al lui Stalin a fost cuprins de flăcări. Ce se întâmplase ? Reuşind să ajungă la intrarea de la etajul întâi al clădirii guvernului, Gavriil deschisese o fereastră, turnase benzină pe spatele portretelor şi le dăduse foc. Portretul lui Lenin a ars şi el foarte curând. întreaga piaţă a fost cuprinsă de spaimă; mulţimea încremenise de frică şi pretutindeni se aşternuse liniştea. In timp ce chipurile conducătorilor ardeau în flăcări, părintele Gavriil rostea de la o fereastră a etajului doi aceste cuvinte:

„Domnul a spus: să nu-ţi faci idoli sau chipuri cioplite… Să nu ai alţi dumnezei! Oameni buni, veniţi-vă în fire ! Cei ce au vieţuit pe aceste pământuri au fost dintotdeauna creştini. Aşa că voi de ce vă închinaţi idolilor ? Iisus Hristos a murit şi a treia zi iarăşi a înviat… Dar idolii voştri nu vor mai învia niciodată. Chiar din timpul vieţii lor ei erau morţi…”

E de neînţeles cum de l-au lăsat să mai rostească vreo frază!

Uşile clădirii guvernamentale erau închise, însă el pătrunsese dinainte la mansardă şi a aşteptat acolo până când a început mitingul. L-au dat jos, e adevărat, destul de repede, aducând nişte maşini de pompieri, cărora le-au înălţat scările.

Aducându-l jos, mulţimea s-a năpustit asupra lui, rupând toate cordoanele de protecţie… Îl loveau cu picioarele, îl izbeau cu paturile puştilor, îl băteau cu furtunurile pompierilor şi strigau: „Lăsaţi-mă pe mine să-1 termin pe păduchele ăsta!” Fiecare voia să-1 calce în picioare pe „duşmanul poporului”, ca să-şi arate zelul. Pompierii l-au scos cu greu din ghearele mulţimii.

Motivul pentru care nu l-au împuşcat imediat a fost că, atunci când l-au târât, arăta deja ca un cadavru: faţa nu i se mai cunoştea şi întreg trupul îi era plin de sânge. Avea o fractură pe craniu şi alte şaptesprezece fracturi de oase în trup. O lună de zile a zăcut aproape inconştient. In tot acest timp a fost foarte aproape de moarte, însă n-a murit. După mai mulţi ani, când l-au eliberat din închisoare, s-a bucurat foarte mult s-o afle pe mama sa în viaţă. A locuit la ea, eliberându-i-se un certificat de alienat. Nimeni nu-1 primea în casă pentru vreo muncă sau vreun câştig; toţi îl cunoşteau şi se temeau de el. Nici el, nici mama sa nu puteau ieşi afară în timpul zilei; dacă ieşeau, vecinii asmuţeau câinii pe ei. Mulţi ani la rând a fost văzut pe treptele unei biserici, stând cu mâna întinsă. Gavriil a petrecut multă vreme în felul acesta, fiind respins, părăsit şi urât de oameni, dar cu toate acestea nu şi-a uitat niciodată ţelul. Se retrăgea într-o mică grotă pe care o săpase pe o latură a unei stânci şi se ruga adeseori până la lacrimi. Dacă n-ar fi fost nestinsa lui dragoste de Dumnezeu, ar fi înnebunit. La mulţi ani după incendierea portretelor, fiind întrebat despre protestul cu arderea „idolilor”, Gavriil a răspuns:

„Înălţaseră un idol şi voiau ca oamenii să se închine în faţa lui. Era un chip al Antihristului, o imagine a omului sau, mai degrabă, a unei fiare, iar ei voiau să i se acorde cinstea care I se cuvine numai lui Dumnezeu. Nu puteam îngădui ca aşa ceva să mai continue”.

După ce vremea prigonirii credincioşilor a încetat şi în inimile oamenilor a încolţit dorinţa de a primi un răspuns spiritual la problemele acestei lumi nefericite, foarte mulţi oameni au început să-1 caute pe ieromonahul Gavriil pentru îndrumare duhovnicească. El a devenit părintele duhovnicesc al multora, inclusiv al unei întregi mănăstiri de maici. Toată suferinţa prin care a trecut şi pe care a îndurat-o cu dragoste i-a deschis poarta către cealaltă lume. In suferinţa lui pentru adevăr, Dumnezeul adevărului S-a apropiat foarte mult de el şi i s-a deschis vederea duhovnicească.

În următoarele câteva cuvinte ale părintelui Gavriil putem distinge intensitatea vieţii sale de suferinţă şi a iubirii sale jertfelnice pentru adevăr:

„Tot ceea ce e rău în om e doar accidental. Nu dispreţuiţi pe nimeni, chiar dacă vedeţi oameni agitaţi, indecenţi, beţi sau înjurând într-un limbaj obscen. Chipul lui Dumnezeu se păstrează chiar şi în ei, însă la un nivel poate prea profund, de care ei înşişi nu sunt conştienţi. E normal ca vrăjmaşul să pângărească acest chip şi să-l acopere cu murdării. Nu e deloc uşor să vezi chipul lui Dumnezeu în cei care te ocărăsc şi care se arată sub chipul unei fiare. Dar cu atât mai mult trebuie compătimiţi, fiindcă sufletul lor e desfigurat, poate fără a mai putea fi refăcut vreodată, sfârşind în chinuri veşnice… Cât de greu e acest lucru: să-şi iubească cineva vrăjmaşii!”

Extras din Tinerii vremurilor de pe urma. Ultima si adevarata razvratire.
Monahii John Marler si Andrew Wermuth, Editura Sophia, 2008, p. 147-150


Articole Asemănătoare
973

Parintele Ilie Cleopa: „păi voi gândiţi că o să fie o pecete cu cifrele 666”

Ce ne puteţi spune despre pecetea lui Antihrist, 666, despre care se vorbeşte în Apocalipsă? Frate, tu crezi că se ia aşa după slovă, 666? Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost […]

Articole postate de același autor
1304

Maică, a venit Hristos la mine şi nu am ce să-i dau milostenie!

Într-o zi, l-au întrebat câţiva credincioşi: – Părinte Vichentie, oare este păcat a mânca de dulce în zile de post? – Ascultaţi, fraţilor. Tot ce dezmiardă trupul este păcat. Când Biserica ne opreşte să mâncăm de dulce, suntem datori să postim. Eu nu vă pot dezlega să mâncaţi. Iar când Biserica dezleagă la toate, eu […]



Urmăriți-ne pe Facebook!