Adunarea preoților Vicariatului de Soroca

799

Marți, 5 noiembrie 2019, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca a avut loc adunarea ordinară a preoților din cadrul Vicariatului de Soroca.

În debutul întrunirii Preasfinția Sa Ioan, Episcopul de Soroca a făcut o trecere în revistă a evenimentelor ce au avut loc de la ultima întâlnire a clerului sorocean până în prezent.

Ierarhul a vorbit participanților la ședință despre recenta proclamare a canonizării Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, ale cărui sfinte moaște se află în mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni.

A fost stabilită data aducerii și expunerii în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca a fragmentelor din moaștele Fericitei Matrona de Moscova.

Astfel, în seara zilei de 21 noiembrie curent, racla cu sfintele moaște ale Fericitei Matrona va fi întâmpinată la intrarea în municipiul Soroca de către arhiereu, preoți, autoritățile locale și credincioși, iar de acolo se vor îndrepta în procesiune spre catedrală.

În cadrul adunării au fost discutate aspecte privind plecarea grupului de pelerini soroceni în Țara Sfântă (perioada 11 – 18 decembrie 2019), pelerinaj ce va fi condus de către Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR.

Adresându-se confraților slujitori, părintele protopop și secretar al Vicariatului, prot. Nicolae CRAVEȚ s-a axat pe subiecte ce țin de viața comunităților parohiale și a activității preoților.

În încheiere, după ce a răspuns la întrebările celor prezenți, episcopul Ioan a adresat mesaj de felicitare preoților care la data de 8 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Dimitrie, izvorâtorul de mir, vor prăznui hramul bisericilor.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
1874

Comunicatul Patriarhiei Ecumenice privind problema bisericească din Ucraina: text integral

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice s-a întrunit în ședință de lucru săptămâna aceasta la Constantinopol sub președinția Patriarhului Ecumenic Bartolomeu pentru a discuta mai multe teme de pe ordinea de zi, inclusiv problema bisericească din Ucraina. La finalul sesiunii de lucru, Secretariatul General al Sfântului Sinod a făcut public un comunicat pe care îl redăm […]