Adunarea ordinară a preoților din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni

322

Sâmbătă, 1 decembrie 2018, în ziua pomenirii Sf. Mc. Platon, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica cu hramul «Acoperemântul Maicii Domnului» din s. Marcăuți r. Dubăsari, a avut loc ședința administrativă a preoților din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni.

După Sf. Liturghie, a urmat, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, slujba de resfințire a bisericii, oficiată de PC părinte prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Dubăsari și Criuleni, și preoții din parohiile învecinate, frumos susținută de corul Protopopiatului. De menționat este faprul că, în acest an sfântul lăcaș serbează a 202-a aniversare de la târnosire și 25 ani de la redeschidere.

În predica Sa, PC părinte Protopop, a făcut o scurtă incursiune în istoria bisericii, cu un trecut destul de tragic și zbuciumat, ca dealtfel, a comună și tristă trăsătură a tuturor lăcașurilor sfinte situate pe malul bătrânului Nistru. Părintele Teodor Pelin, a apreciat înalt calitatea lucrărilor de renovare a sfântului lăcaș, căt și activitatea părintelui Valeriu și a preotesei Raisa Savciuc în parohia încredințată de ÎPS Mitropolit Vladimir spre păstorire. Cu referință la Postul Crăciunului, părintele Protopop a îndemnat credincioșii de a primi cu toții, de la mic la mare, dumnezeieștile Taine ale Mărturisirii și Împărtășaniei, dorindu-le cu sănătate și voie bună a întâmpina marea sărbătoare a Nașterii Domnului.

Parohul bisericii, părintele Valeriu Savciuc, la rândul său, a mulțumit părintelui Protopop pentru rugăciunile înalțate și tuturor oamenilor de bună credință, care au sprijinit cu multă dragoste și stăruință lucrările de renovare a sfântului lăcaș.

La festivitate, alături de enoriași, a luat parte și dl Alexei Leahu, primarul satului Marcăuți.

Ca de obicei, a urmat mărturisirea preoților de către părintele duhovnic prot. mitr. Ioan Turuta.

În continuare a urmat o Conferință istorică cu tema ”Marea Unire din 1918”, susținută de părintele Dr. Prot. Veaceslav Ciorbă, lector unuversitar al Academiei Teologice din or. Chișinău, paroh al bisericii «Sf. M. Mc. Dumitru» din com. Coșnița raionul Dubăsari, urmând întrebări și răspunsuri.

Părintele Protopop Teodor Pelin a felicitat călduros colegii cu cea de-a 15 aniversare de instituire a Protopopiatului de Dubăsari și Criuleni, marcând cele mai importante și frumoase realizări pe parcursul acestor ani în circumscripție.

Au urmat probleme curente și comunicări administrative, dar și o serie de alte detalii, fiind abordate diverse aspecte ce țin de activitatea culturală, pastoral-misionară și administrativă a parohiilor din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor
8347

5 întrebări pentru a stabili dacă suferi de mândrie

Uită-te atent la tine şi nu spune că nu eşti mândru. Afrirmând aceasta îţi vei manifesta mândria – eşti orbit de ea. Încearcă să răspunzi la câteva întrebări: 1. Te descurci tu mai bine în viaţă decât apropiaţii tăi? 2. Te irită copiii sau apropiaţii tăi şi strigi la ei dacă fac ceva incorect? 3. […]



Urmăriți-ne pe Facebook!