Adunarea Generală Anuală a clerului din cuprinsul Episcopiei de Edineț și Briceni

1523

Slujitorii din cuprinsul Episcopiei de Edineț și Briceni au participat miercuri, 28 septembrie 2016, la Adunarea generală a preoților ce a avut loc la Reședința Episcopală sub președinția Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. În cadrul întrunirii au fost puse în discuție mai multe subiecte de primă importanță pentru bunul mers al vieții duhovnicești din Eparhie.

Pentru început Ierarhul a adresat calde mulțumiri clericilor care au dat curs binecuvîntării arhierești și au participat împreună cu enoriașii din parohii la celebrarea canonizării primilor doi sfinți ai Bisericii Ortodoxe din Moldova – a Sfîntului Ierarh Gavriil al Chișinăului și Hotinului și a Fericitei Agafia de la Cușelăuca. De asemenea, Vlădica a mulțumit slujitorilor și pentru mesajele calde de felicitarea ce i-au fost adresate cu prilejul aniversării jubileului de 60 de ani de viață. În continuare au fost puse în discuție probleme actuale legate de disciplina clerului, viața morală și duhovnicească a slujitorilor în parohie.

Tot astăzi preoții au prezentat și dările de seamă pentru trimestrul III al anului 2016.

După întrunire toți slujitorii au luat parte la o agapă frățească de post, pregătită cu mult drag de maicile de la Mănăstirea Rudi.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole postate de același autor
7134

Ce folos mai pot avea, dacă oricum cad în aceleaşi păcate?

Un călugăr a venit odată la duhovnicul său şi i-a spus: – Părinte, de câte ori vin la tine, mă mărturisesc şi îmi plâng păcatele, primesc de la tine sfaturi pentru îndreptare, dar nu mă pot schimba. Ce folos mai pot avea că vin la tine, dacă oricum cad în aceleaşi păcate? Părintele i-a răspuns: […]