Adunarea Generală a clerului din cuprinsul Episcopiei de Edineț și Briceni

1487

Slujitorii din cuprinsul Episcopiei de Edineț și Briceni au participat marți, 4 aprilie 2017, la Adunarea generală a preoților ce a avut loc la Reședința Episcopală sub președinția Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. În cadrul întrunirii au fost puse în discuție mai multe subiecte de primă importanță pentru bunul mers al vieții duhovnicești din Eparhie.

În debutul ședinței, Ierarhul a luat act de rapoartele părinților blagocini privitoare la slujbele săvîrșite în prima săptămînă a Postului Mare în parohii, oficierea Liturghiei Darurilor Înainte Sfințite, mărturisirea preoților, ordinea și curățenia în biserici, pregătirea pentru sfintele sărbători pascale, întrebări venite din partea slujitorilor.

În continuare s-au discutat diverse chestiuni legate de buna rînduială în slujirea liturgică și bunul mers al vieții parohiale, despre implicarea activă a clerului în activitățile consacrate Săptămînii Tineretului Ortodox – 3-9 aprilie 2017 (conferințe în școli și activități extrașcolare), despre programul slujbelor ce urmează a fi săvîrșite în Săptămîna Patimilor, Sărbătoarea Sfintelor Paști, Săptămîna Luminată și Paștile Blajinilor.

De mai bine de un deceniu prin purtarea de grijă a Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, în toate parohiile din Republica Moldova bucuria sărbătorilor pascale este luminată de prezența Foclui Haric adus de la Ierusalim. Prin binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, protoiereul Veaceslav Matiescu, blagocinul sectorului Dondușeni I, a fost delegat să aducă de la Chișinău Lumina Sfîntă pentru mănăstirile și parohiile eparhiei noastre.

Cu prilejul sărbătorilor pascale, Ierarhul a îndemnat clericii să colecteze împreună cu enoriașii daruri și să le distribuie celor nevoiași; să viziteze pe cei din închiori, casele bătînilor solitari, a celor fără ajutor și a familiilor cu posibilități materiale reduse, astfel încît nimeni să nu rămînă în afara acestei mari bucurii a Învierii Domnului.

În legătură cu sărbătoarea Învierii Domnului, la întrunire au fost reamintite și principalele măsuri ce trebuiesc luate împotriva izbucnirii incendiilor.

Au fost prezentate slujitorilor și noile apariții editoriale la Consiliul Editorial al Bisericii Ortodoxe din Moldova – Psaltirea în format mic (de buzunar) și ediția a II-a, revizuită și corectată, a volumelor Slujbele Postului Mare – Prima Săptămînă și Săptămîna Patimilor.

Toți clericii au primit în dar din partea Ierarhului, cu prilejul sărbătorilor pascale ce se apropie, cărți de spititualitate, calendare, precum și pastoralele la Învierea Domnului a Sanctității Sale Chiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, a Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir și a Prea Sfințitului Episcop Nicodim.

Toți slujitorii prezenți la întrunire au luat parte la o agapă frățească de post.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole postate de același autor
1878

Duminica a VI-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

În dimineața zilei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a fost întâmpinat de secretarul mitropolitan și chelar al Catedralei centrale, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, care a primit din mâinile Întâistătătorului icoana Sf. Teodor Ușakov (admiral – ocrotitorul marinarilor), cu o părticică din moaștele acestuia. Sfințenia a fost primită cu multă evlavie de soborul de preoți și diaconi, precum […]