Adunare cu blagocinii Episcopiei de Edineț și Briceni

2307

Duminică, 22 ianuarie 2017, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a convocat la Reședința Arhierească din orașul Edineț prima adunare cu secretarul eparhial și blagocinii din anul 2017. Principalul subiect de pe ordinea de zi a fost reorganizarea administrativă a Eparhiei în vederea eficientizării și dinamizării activității pastoral-misionare.

Astfel, cele patru blagocnii existente – de Edineț, Briceni, Ocnița și Dondușeni au fost desființate prin decretul Prea Sfințitului Nicodim, iar în locul lor au fost create altele nouă, după cum urmează:

Raionul Edineț:

Sectorul I – Blagocin prot. mitr. Serghei Panaite

Sectorul II – Blagocin prot. mitr. Ioan Gînju

Sectorul III – Blagocin prot. mitr. Dionisie Lupaşco

Raionul Briceni:

Sectorul I – Blagocin prot. mitr. Vasile Sărăcuţa

Sectorul II – Blagocin prot. mitr. Iulian Ciubatîi

Raionul Ocniţa:

Sectorul I – Blagocin prot. mitr. Alexandru Usatîi

Sectorul II – Blagocin prot. mitr. Oleg Bacal

Raionul Donduşeni:

Sectorul I – Blagocin prot. mitr. Veaceslav Matiescu

Sectorul II – Blagocin prot. mitr. Rodion Pleşca

Vlădica a mulțumit celor patru blagocini pentru activitatea în vechile structuri, decorîndu-i cu ordinul eparhial „Sf. Dr. Nicodim”, apoi a urmat ceremonia de investire în funcție a noilor blagocini. Prin binecuvîntarea Chiriarhului, noii blagocini au primit dreptul de a edita antete și de a confecționa ștampile proprii.

Tot în cadrul ședinței, clericul Episcopiei de Edineț și Briceni, protodiaconul Filip Namolovan, a fot numit în funcția de secretar personal al Epicopului de Edineț și Briceni.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole postate de același autor
1634

Vizită canonică a ÎPS Mitropolit Vladimir la Mănăstirea Căpriana

Joi, 16 februarie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere la Mănăstirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului din s. Căpriana, r. Strășeni, cu Excelența Sa, Dl Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova. La întâlnire au participat PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Președinte al Sectorului Sinodal Mănăstiri şi Viaţă Monahală, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar […]