Acțiuni de caritate la L. T. „George Meniuc” din capitală, prilejuite de Praznicul Învierii Domnului

634

Pentru al treilea an consecutiv, Părintele Aviv Țimbaliuc, Paroh al Paraclisului „Sf. Ierarh Nicolae” și Profesor de Religie în cadrul I. P. Liceului Teoretic „George Meniuc” din capitală, în parteneriat cu conducerea instituției de învățământ, profesorii, părinții și elevii acesteia, a organizat în ziua de Joi din Săptămâna Patimilor, Campania de colectare a darurilor de Paști.

La evenimentul desfășurat în incinta liceului au fost prezenți și Grupul coral bărbătesc „Gnosis”, care l-a invitația părintelui paroh Aviv au susținut un mic concert de cântare pascală pentru participanții la această activitate de caritate, vestind astfel bucuria nemărginită a Slăvitului Praznic al Învierii Domnului.

În cadrul acestei campanii au fost îmbrăcați cu hăinuțe noi 5 elevi ai liceului, care provin din familii cu venituri foarte mici, iar de pachete cu daruri, alimente, cozonac și dulciuri au beneficiat 10 vârstnici din capitală, dar și copiii care provin din Internatul „Preafericitul Iosif” din capitală, aflat sub conducerea și purtarea de grijă a mănăstirii Hâncu.

La sfârșit, Părintele Paroh Aviv, dimpreună cu conducerea instituției și diriginții de clase le-a mulțumit elevilor și părinților pentru efortul făcut și le-a urat să aibă parte în familiile lor de un Paști fericit, de sănătate, multe bucurii, ca să mai poată face și în anul viitor astfel de acte de caritate pentru sufletul celor nevoiași și neajutorați.

Dăruind, vei dobândi…

A consemnat, Serghei Crudu, teolog

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor
903

Viaţa noastră, ce este ea oare?

Viaţa noastră, ce este oare? Arderea unei lumânări. Ajunge să sufle în ea Cel care a aprins-o ca să se stingă. Viaţa noastră, ce este ea oare? Drumul unui călător; odată ajuns la un anumit soroc, porţile i se deschid, îşi lasă hainele (trupul) şi toiagul de pelerin şi intră în casă. Viaţa noastră, ce […]