„Achitate prin Scump Sângele Domnului!”

3760

Unui pustnic arătându-i-se diavolul într-o noapte, a început să îi înşire păcatele: „Ai făcut asta şi asta, … ceia şi ceia,…vai de sufletul tău!…”.

– Numai atâta, a întrebat pustnicul?

– Ba ai mai făcut şi alte multe şi destule, ca să ai parte de focul iadului nostru!

– Te rog – i-a zis pustnicul – scrie-mi-le pe o hârtie, ca să nu le uit!

Când au fost gata, pustnicul luă hârtia de la diavol, făcu peste ea semnul Sfintei Cruci şi scrise cuvintele: „Achitate prin Scump Sângele Domnului!”, apoi i-a întins-o diavolului, spunându-i: „Mi-ai dat nota, poftim aici chitanţa!”.

Atunci, crăpând de furie şi de necaz, diavolul îndată s-a făcut nevăzut.

În fiecare zi, şi noi facem o foarte lungă notă de păcate, să căutăm însă să o achităm cât mai repede cu putinţă, căzând cu ea în faţa Crucii Scumpului nostru Mântuitor, căci ea nu poate fi plătită decât prin Scump Sângele Lui.

Sursa: 1.000 de Pilde, Dr. Grigorie Gh. Comşa, Episcopul Ardealului


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
7580

Dacă urăști, ce primești?

Am avut mulți dușmani în viața mea.. Acum nu-i mai am. Ce s-a întâmplat? Văzând că nu-i pot birui, i-am iubit! Și au dispărut.. ca dușmani! Au trecut în registrul PRIETENI. Cred că asta-i calea cea mai simplă ca să scapi de dușmani. Iubește-i, frate, ce te costă? Ca să te răzbuni trebuie să cheltui. […]

Articole postate de același autor
2979

Natalia Lozan – un adevărat mărturisitor a lui Hristos în spațiul online

Astăzi sora Natalia Lozan, redactor al portalului și revistei ”Altarul Credinței”, a ajuns la un nou ceas aniversar. Scumpă și dragă soră, Din partea echipei PP ”Altarul Credinței”, a membrilor Asociației Studenților Creștini Ortodocși, precum și a numeroșilor creștini care vă cunosc și vă apreciază truda pe tărâmul propovăduirii ortodoxiei în spațiul online, vă adresăm […]