A zice unui om „te iubesc” înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată

260

Moartea spune mult despre om. M-am convins că în felul în care moare un om se conţine și felul în care a trăit. Înainte de a muri, tata a pus mîna pe receptor şi a zis: „Veniţi. Am impresia că mor." ... Tata trăia singur într-un sat uitat de lume şi a murit singur. Toată viaţa a fost un însingurat. Dar a dorit să aibă spectatori la singurătatea sa. Şi a murit aşa cum a trăit. Întreaga sa viaţă a fost o demonstraţie. Şi moartea, tot la fel. El a dorit să demonstreze că nu se teme de moarte, la fel cum a dorit să demonstreze că poate trăi singur.

A trăit şi a murit aşa cum a vrut ... Atunci când m-a văzut pentru prima dată în rasă călugărească tata a zis: ... Ce ţi-au făcut popii? Ţi-au făcut vreo operaţie la cap, ca să-ţi scoată mintea? Că tu ai creierul prea mare pentru a crede în gogomăniile lor. Ca să trăieşti cu ei trebuie să ai creierul ca nuca. Ia fă aşa cu capul, nu sună creierul cînd se loveşte de cutie? Mai în scurt, eu am avut fiu, dar de azi nu mai am.

- Înseamnă că nici eu nu mai am tată, i-am răspuns eu şi i-am întins mâna.

- O să-mi fii iarăşi fiu atunci cînd o să vii aşa cum te-am ştiut.

- Şi eu o să am tată atunci cînd o să vii la icoane, acolo unde o să fiu eu. Aşa ne-am despărţit. Eu am ieşit şi nu am mai comunicat în nici un fel vreme de şapte ani.

Între timp tata îmi citea cărţile. În orgoliul său chiar spunea că sunt mai deştept ca el şi că e o mare victorie pentru popi să mă atragă de partea lor. Apoi am aflat că între timp a mai dat din cărţile mele unor profesori din localitate. Pe undeva se mândrea cu mine, dar asta nu repara relaţia dintre noi. Tata chiar mi-a tradus una dintre cărţi în rusă, Între Freud şi Hristos, şi asta fără să-l rog. În manuscrisul rămas am găsit o notă la o mărturisire pe care am intitulat-o „Cu un sărut mai aproape de moarte". În dreptul ei tata a scris: „Genial. E mai tare decât mitul lui Sisif al lui Camus". Apoi, în dreptul vreunei afirmaţii din aceeaşi carte: „Până aici a fost bine, de aici începe gogomănia popească". Totuşi dincolo de această preocupare aproape obsesivă pentru tot ce scriam eu, tata nu a părut că mă înţelege. EI nu-şi îngăduia să treacă dincolo de raţiune, pentru a privi viaţa ca pe o taină. ... Îl priveam pe tata mort în casa neîncălzită şi chiar şi aşa mi se părea că noi doi continuam să ne demonstrăm unul altuia ceva. Era pentru prima dată când el nu răspundea. Nici nu era nevoie. Avea un avantaj vizibil în faţa mea. Avea avantajul major, experienţa majoră. Acum ştia totul, văzuse totul. Atâta doar că nu putea vorbi. Chiar murise. Iar eu eram la fel de mort ca el. Am căzut în genunchi şi i-am sărutat mîna mare, rece. Apoi mi-am lipit fruntea de dosul palmei lui şi i-am zis: „Iartă-mă. Sânt sânge din sângele tău şi os din osul tău." Atât mi-a venit să spun şi mi-am dat seama că această mărturisire biblică mi-a descoperit în acel moment taina vieţii şi a dragostei. Era pentru prima oară cînd am fost sigur că tata mă aude şi mă înţelege. Niciodată nu a mai fost atâta certitudine între noi doi. L-am înmormântat de Crăciun. Există tot felul de credinţe în popor că cei care mor în preajma unui mare praznic merg direct în împărăţia lui Dumnezeu. Se zice că atunci cerurile sunt deschise. Eu nu ştiu ce să zic despre această credinţă populară, dar că în acea zi cerurile au fost deschise nu era nici o îndoială. Lumina coborâtă din cer se lovea de zăpada albă şi totul era curat ca în copilărie. ... După multă vreme de frământări, l-am visat pe tata în grădina casei de la Oricova. Era așa cum îl ţineam eu minte din copilărie. S-a apropiat de mine şi mă privea. Eu eram mirat de apariţia lui. „Cum de ai venit?”, l-am întrebat. „Păi ce, crezi că eu îmi sunt autosuficient? Vin doar când mi se dă voie”, a răspuns tata. Ce m-a mirat era faptul că tata era smerit şi demn. În el nu mai era nici o urmă de trufie, era calm şi senin. „Şi cum e? E bine?”, l-am întrebat eu. „Da”, a răspuns tata. „Dar spune, măcar acum m-ai înţeles?” „Da. Te-am înţeles”, a răspuns tata şi visul s-a terminat. Bucuria m-a trezit din somn.

A zice unui om „te iubesc" înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată. Sigur că fiecare dintre noi doreşte ca morţii săi să se mântuiască. În această dorinţă oamenii exagerează mult calităţile celor plecaţi, iar defectele aproape că nici nu le mai văd. Dar cine ştie, poate că această vedere este cea adevărată? Poate că dragostea are dreptul să exagereze binele şi să nesocotească răul? Poate că tocmai această dorinţă îl face pe Dumnezeu să răspundă potrivit dragostei noastre, şi nu potrivit păcatelor? Dacă este aşa, atunci şi moartea îşi are rostul ei. Rostul morţii este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.

Ierom. Savatie Baştovoi, Fuga spre câmpul cu ciori, Editura Cathisma, Bucureşti, 2012, p. 176-180


Articole postate de același autor
129

Ei nu mă lasă în biserică!

Când Constantin era copil, bunica adesea îi spunea: «Acum mă însoţeşti la Biserică, de atât că te rog s-o faci, dar aş vrea să ţii minte, când vei fi mare, anume la Biserică vei putea găsi mângâiere şi consolare.  Au trecut anii, Constatin a crescut, iar într-o perioadă a simţit că nu face faţă problemelor […]



Urmăriți-ne pe Facebook!