A fi liber înseamnă împlinirea destinului tău de om

3256

Libertatea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru. Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup dar şi în inimă. Libertatea este în mişcare dar şi în cuget, în inteligenţă. Omul este liber pe cât de deştept este, pe cât de sincer iubeşte, pe cât de ataşat este de valorile cele înalte ale credinţei.

Sîntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală şi uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om.

Libertatea nu însemnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, facînd ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernâmântul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Asta n-au înţeles comuniştii, că sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mucenici.

Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieţii lor, iar creştinii noştri ajung greu din trecut în prezent.

Din Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Eikon, p. 53-54


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
833

Lasă ca să te îndreptăţească Dumnezeu

Părinte, atunci când cineva trage o concluzie greşită despre o acţiune a mea, trebuie să explic cum am acţionat? – Dacă ai putere duhovnicească, adică smerenie, să primeşti cum că tu ai greşit şi să nu vorbeşti. Lasă ca să te îndreptăţească Dumnezeu. Dacă nu vorbeşti tu, va vorbi Dumnezeu după aceea. Vezi, Iosif, atunci când […]

Articole postate de același autor
654

PS Siluan: „Numai prin pocăință deasă devenim conștienți de propria responsabilitate și slujire!” Episcopul de Orhei a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, înconjurat de slujitorii Vicariatului de Orhei

Vineri în săptămâna a IV-a din Post, 3/16 martie 2018, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și Viață Monahală”, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite împreunată cu vecernia, înconjurat […]