9 vorbe de suflet ale Mitropolitului Bartolomeu Anania

21000

1. Liturghia este Împărăția lui Dumnezeu deja venită pe pământ. Binecuvântând împărăția, preotul binecuvintează liturghia care urmează să se desfășoare.

2. Cânt te găsești în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns în vârful muntelui să nu amețești. Și să știți că această a doua primejdie este mai mare decât cea dintâi. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune ca izvor de putere. Când ai ajuns în vârful muntelui, uiți de ea.

3. Dacă după moarte nu mai e nimic, ce rost mai are să trăiești, să speri, să te lupți…

4. Nu este important că pleci, important e să te întorci. Să nu mori rătăcind prin străinătăți, fără să îți aduci aminte că ai un părinte care te așteaptă cu brațele deschise.

5. Hrăniți speranța cu fapte bune.

6. Urcușul către mântuire, încet, dar sigur, este să fii azi mai bun decât ieri și mâine mai bun decât azi.

7. Rugăciunea este cea care străbate orice zid.

8. Nimeni nu L-a văzut pe Iisus înviind, dar mulţi au fost cei care L-au văzut înviat. Faptul în sine al Învierii nu a avut martori. El s-a petrecut în intimitatea mormântului, fără ca vreun ochi omenesc să fi avut acces la singura minune pe care Domnul Şi-o anunţase în repetate rânduri, dar căreia nimeni nu-i dăduse crezare.

9. Singurul lucru cert în viața aceasta este moartea.

sursa: http://basilica.ro/


Articole Asemănătoare
11039

IPS Bartolomeu Anania – Portretul lui Iuda cel modern

Iubiţii mei fii sufleteşti, Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scara planetară, în ipostaza sărutarii care acopera tradarea. Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile […]

Articole postate de același autor
8161

Sfânta şi Marea Sâmbătă

În Sfânta şi Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască şi trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică. Prezentând semnificaţiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conţinutul Prohodului Domnului şi al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiaşi zile, săvârşită sâmbătă […]