Hristos Se naşte în peştera sufletelor noastre

2802

Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos i-a unit în rugăciune şi speranţă pe creştinii ortodocşi de pretutindeni. la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoți și diaconi în prezenţa a numeroşi credincioşi.

Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu începe perioada iubirii în care a binevoit Dumnezeu să ne naștem și noi. „Răsăritul cel de Sus“ a adus în lume „Lumina cunoștinței“ (Troparul Nașterii Domnului Iisus Hristos) și lacrima iubirii Sale, pentru cea mai iubită și fascinantă creație a Sa, omul. Omul este o culme a unității dintre materie și suflarea de viață a lui Dumnezeu.

Venirea lui Hristos în lume este proclamarea deschisă a adevărului că El este cu noi pretutindeni şi în orice clipă. Din această sfântă noapte, viaţa creştină înseamnă o viaţă în prezenţa lui Dumnezeu, sub acoperământul Său, bucuria de a primi din puterea Sa, o viaţă susţinută de braţele Lui, povăţuită de mâinile Lui. Pruncul Dumnezeiesc aduce din ceruri o zestre mai mare decât toate vistieriile lumii, aduce bucuria mântuirii, desfacerea legăturilor păcatului şi libertatea sufletului.

Care nu ar fi bucuriile acestei lumi pentru fiecare dintre noi, nimic dintre acestea nu se poate compara cu o viaţă trăită în pace cu propria conştiinţă şi împăcare cu Bunul Dumnezeu.

Fie ca pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile noastre, pentru a deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi.

După serviciul divin copilaşii prezenţi la slujbă i-au colindat pe cei prezenţi, alegându-se cu cadouri.


Articole Asemănătoare
2004

Mitropolitul Visarion Puiu evocat în cadrul conferinței de la USM

Mitropolitul Visarion Puiu, marele arhiereu al exilului românesc, cărturar și ctitor de biserici, mănăstiri și şcoli bisericeşti, directoror al Seminarului Teologic din Chişinău și Mitropolit al Bucovinei, a fost evocat de către preotul profesor, doctor Aurel-Florin Țuscanu, în cadrul conferinței din seara zilei de miercuri, 17 octombrie. Întâlnirea a fost organizată de Facultatea de istorie și filosofie în parteneriat cu biserica […]

Articole postate de același autor
1000

Patru slujitori din capitală au donat plasma sanguină

Luni, 11 mai, patru slujitori din capitală au răspuns îndemnului Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale de a dona plasma sanguină pentru tratatrea pacienților diagnosticați cu COVID-19. Donarea plasmei a avut loc la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. Este cunoscut faptul că plasma sanguină a unui singur pacient vindecat de COVID-19 poate contribui la […]