Ştiri interne
1266

Tabăra de vară desfăşurată la mănăstirea Curchi

“Sufletul copiilor este ca pânza albă care în orice fel se va vopsi întâi aşa va fi până la sfârşit. Chiar de ar vrea cineva să o vopsească cu altă culoare, pururea se arată vopseala cea dintâi. Aşa şi tinerii, când se obişnuiesc la bine, cu anevoie se întorc la rău.” (Sf. Ioan Gură de […]

Ştiri interne
2837

Mănăstirea „Sf. Cneaz Vladimir” din s. Horăști, r. Ialoveni, și-a celebrat ocrotitorul ceresc în rugăciune

În duminica a VI-a după Cincizecime, 15/28 iulie 2019, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Chiric și Iulita (305) și a Sfântului întocmai cu Apostolii Mare Cneaz Vladimir (1015), mănăstirea cu hramul „Sfântul Mare Cneaz Vladimir” din s. Horăști, r-nul Ialoveni, a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorul ceresc. La ceas de aleasă bucurie duhovnicească, în […]

Comentariile zilei
1557

Să revenim la o educație din persepctiva valorilor moral-creștine, care mereu au adus roade bune și binecuvântate

Probabil, totul începe din clipa zămislirii unui copilaș. Toată atenția părinților și a rudelor este îndreptată asupra fătului: Va fi fată sau băiat? Ce nume să-i punem? Ce pătuc, cărucior, hăinuțe să-i cumpărăm? Cum să-i amenajăm camera? Unde să-l naștem?… S-ar părea că sunt niște griji și pregătiri firești, însă, de cele mai multe ori, […]

Ştiri interne
1894

Duminica a VI-a după Cincizecime. Ziua pomenirii Sfântului întocmai cu apostolii Cneazului Vladimir

Asemănatu-te-ai neguțătorului care caută piatra cea scumpă, mărite puternice Vladimir, șezând pe scaun înalt în maica cetăților, de Dumnezeu păzitul Kiev, ispitind și trimițând către Ţarigrad, ca să știe pentru dreptmăritoarea credință, și ai aflat pe Hristos, piatra cea fără de preț, care te-a ales ca pe al doilea Pavel, și ai scuturat în sfânta […]

Ştiri interne
1154

Duminica a șasea după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

Ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? (Mt. 9, 5) În Duminica a VI-a după Rusalii, numită și a Vindecării slăbănogului din Capernaum, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Suruceni a fost oficiată de slujitorii mănăstirii în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși. Din Evanghelie aflăm cum […]

Comentariile zilei
3062

Mesaj de felicitare adresat ÎPS Mitropolit Vladimir, cu prilejul prăznuirii sfântului ocrotitor

Cu prilejul prăznuirii Sfântul Cneaz Vladimir Întocmai cu Apostolii, ocrotitor spiritual al Înaltpreasfinţiei Voastre, permiteţi-ne de a Vă adresa alese urări de sănătate şi bucurii duhovnicești, pace și mult har de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos! Hristos-Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Sfântul Cneaz Vladimir, să Vă dăruiască ajutorul Său sfânt pe drumul slujirii arhierești, pentru a ne fi încă mulți ani înainte […]

Predici
7820

Predică la Duminica a IV-a după Rusalii – Vindecarea slăbănogului din Capernaum

Minune mare ne istoriseşte Evanghelia de astăzi: vindecarea unui slăbănog. Şi altădată Mântuitorul a mai vindecat un slăbănog, după cum ne istoriseşte Evanghelia, dar va fi vindecat multe persoane cu slăbănogeală. Ce este slăbănogeala? Muşchii nu îşi mai fac datoria. Atunci omul nu poate să-şi mişte degetele, gâtul, capul, picioarele, nu poate să vorbească, nu […]

Comentariile zilei
1831

Comunicarea cu Domnul îl face pe om cu adevărat om

Viaţa departe de Dumnezeu îl face pe om nimic mai mult decât o necuvântătoare, îl face mort sufleteşte şi orb faţă de lumea nevăzută. Fără a-L cunoaşte pe Domnul, renunţăm la viaţa într-un „pământ” şi „cer nou”.

Sfaturi duhovnicești
5933

Bucuria voastră trebuie să bucure şi pe alţii, altfel ea nu este una autentică!

Am spus că oamenii aspiră în chip firesc spre alţi oameni mai buni ca ei şi însetează să înveţe de la aceia să fie asemenea. Omul care vrea să înveţe se cheamă ucenic, iar cel ce învaţă, dascăl sau învăţător. Vorbind despre raportul dintre ucenic şi învăţător, Hristos a zis: „Ajunge ucenicului să fie ca […]

Sfaturi duhovnicești
8747

Fericirea se naşte din iubire

Fericirea se naşte din iubire, iar iubirea se naşte chiar din inima omului. Dacă veţi fi generos cu iubirea dumneavoastră, toată lumea se va grăbi să vă răspundă cu aceeaşi monedă. Cine este generos, nu poate fi singur. Cine este egoist, va fi întotdeauna singur, fără ca altcineva decât el însuşi să fie de vină. […]