Postul Mare
4667

Postul Mare – un timp al bucuriilor duhovniceşti…

Iubiți frați întru Hristos, Cu ajutorul bunului Dumnezeu, începem Postul Mare – un timp al bucuriilor duhovniceşti şi al speranţei pentru întreaga Biserică Ortodoxă. Sfinții Părinți, care au rânduit toate întru bunăcuviință, au așezat și această vreme de strădanie ascetică și primenire duhovnicească de 40 de zile de dinaintea marelui praznic al Învierii Domnului.  Această […]

Sfaturi duhovnicești
7729

Vrăjmaşul nu se apropie de cei ce au un duhovnic bun

Cel ce nu se încrede nici un moment minţii şi inimii sale, ci, dimpotrivă, îi descoperă altuia toate gândurile şi sentimentele sale pentru a fi judecate şi cântărite, nu va suferi daune din partea diavolului, chiar dacă acesta îl ţine legat prin vreo lucrare vicleană, pentru că experienţa şi înţelepciunea unuia mai încercat vor risipi […]

Comentariile zilei
3569

Postul trebuie să fie însoţit de lacrimile pocăinţei, de rugăciune şi de îndreptare

Viaţa omului este o cale. Cu toţii suntem chemaţi, îndemnaţi şi chiar ajutaţi de către Bunul Dumnezeu să urmăm calea cea dreaptă, care duce la creşterea noastră duhovnicească şi, în ultima instanţă, la mult râvnita mântuire. Domnul nostru Iisus Hristos ne spune: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea […]

Oamenii Bisericii
7078

Mesajul de revenire al pr. Hrisostom Filipescu: “Din mila lui Dumnezeu lucrurile își vor relua făgașul firesc”

Cu ajutorul lui Dumnezeu, după perioada de absență, am ajuns cu bine în țară. Sunt sănătos și în ascultare față de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Pentru o vreme mă voi întoarce în Mănăstirea Secu, mănăstirea mea de metanie și v-aș fi foarte recunoscător dacă mi-ați putea îngădui liniștea duhovnicească, specifică […]

Sfaturi duhovnicești
12774

Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire, de vorbă deşartă şi învăţăm a ne ruga

Odată, vorbind cu ucenicii, le-a spus: – Monahismul de astăzi este cu şcoală multă, dar cu practică puţină! Grija vieţii pământeşti, uitarea făgăduinţelor călugăreşti, lăcomia şi slava deşartă sunt bolile principale care bântuie acum. În capul obştii trebuie oameni mai ales cu viaţă, nu numai cu şcoală. Însă, dacă ne vom sili să mergem pe […]

Știri externe
3182

Instanța a hotărât faptul că creștinismul și învățământul superior sunt incompatibile

Într-o hotărâre care cu siguranță trimite unde de șoc în întreaga națiune, Curtea Supremă din Canada s-a pronunțat, cu un vot de 7 la 2, împotriva Școlii de Drept a Trinity Western University (TWU). Ȋn fapt, ceea ce a declarat instanța este că universitățile trebuie să aleagă între standardele biblice și acreditare. Altfel spus, instanța […]