Ştiri interne
1691

Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirussa) sărbătorită pe meleagurile sorocene

Miercuri, 25 iulie 2018, când este sărbătorită icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirussa) în preajma monumentului Sfântului Ștefan cel Mare din Piața Libertății a municipiului Soroca a fost oficiată Sfânta Liturghie praznicală de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir. Alături de Înaltpreasfinția Sa au înălțat rugăciuni PS Ioan, Episcop de Soroca, […]

Sfaturi duhovnicești
8799

Principalul e să te întorci la Dumnezeu

O persoană a venit la mine și mi-a spus: – Părinte, am păcătuit! L-am întrebat: – Te-ai rugat? – Cum să mă rog, dacă am greșit atât de mult? -În acest caz, copilul meu, ai păcătuit de două ori. Mai întâi pentru că ai căzut și apoi pentru că te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Era nevoie […]

Sfaturi duhovnicești
3662

Grijile lumești ‒ o pânză de păianjen aruncată de diavol

În fiecare clipă ne pândeşte pericolul acestei secularizări. În fiecare clipă, în fiecare oră, putem fi călăuziţi către sinuciderea noastră duhovnicească. ‒ Ce-aţi spus, sinucidere?! ‒ Da, sinucidere duhovnicească, pentru că asta este secularizarea, sinucidere duhovnicească. Cel care se încurcă în lume şi în cele lumeşti se încurcă în plasa morţii şi, precum peştii care se încurcă în plasa […]

Știri externe
6532

Arhiepiscopul Atenei despre incendiile din Attica: O tragedie de negrăit pe care mintea nu o poate cuprinde

Într-o declarație referitoare la incendiile care au cuprins Attica, Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei, a transmis că „este vorba despre o tragedie de negrăit pe care mintea omului nu o poate cuprinde”. „Gândurile mele și rugăciunile mele se află alături de semenii noștri care sunt puternic încercați”, a adăugat Preafericitul Părinte Ieronim. Arhiepiscopul Atenei a spus că […]

Comentariile zilei
4590

Oksana Shachko, cofondatoarea FEMEN, care declarase război crucilor, s-a sinucis la Paris

Oksana Shachko – renumita cofondatoare ukraineancă a asociației internaționale FEMEN s-a spânzurat în propriul apartament din Paris. După mai multe tentative nereușite de suicid, pe final, pleacă lăsând un mesaj de adio – ”Toți sunteți un fals”… ”Luptătoare” înflăcărată pentru drepturile și în ”apărarea” femeilor, contra hârțuielilor sexuale, dreptul la libera exprimare, toleranță, discriminare, homofobie ș. […]

Ştiri interne
1323

Drumul Crucii spre Soroca s-a încheiat. În ajunul praznicului Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” circa 2000 de pelerini au intrat în orașul Soroca

La 24 iulie Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” a ajuns la Soroca. După ce au parcurs Drumul Crucii, creștinii s-au închinat și s-au rugat la icoană pe Piața Libertății, unde au fost așteptați de alți credincioși. În ajunul praznicului Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” circa 2000 de pelerini au intrat în orașul Soroca […]

Ştiri interne
1645

FĂRĂ FRICĂ DE DUMNEZEU! Un adolescent a vrut să fure bani dintr-o biserică

Fără frică de Dumnezeu. Un adolescent a pătruns într-o biserică de unde intenţiona să fure bani. S-a întâmplat în această dimineaţă, în jurul orei 4.00, în sectorul Botanica din Capitală. Suspectul s-a dovedit a fi un băiat de 16 ani. Potrivit poliţiei, el a forţat unul din geamurile din termopan ale bisericii şi, astfel, a ajuns […]

Ştiri interne
1301

Preasfințitul Episcop PETRU în pelerinaj la locuri sfinte din Grecia

Preasfințitul Episcop PETRU se află într-un pelerinaj la mai multe locuri sfinte din Grecia. În acest pelerinaj Preasfinția Sa, sa închinat la moaștele mai multor sfinți și a vizitat mai multe mănăstiri unde sa închina și sa rugat la icoane făcătoare de minuni. Pelerinajul religios este o constantă a umanității. El are motivații multiple și […]

Ştiri interne
1346

Ediția a XV-lea a festivalului ortodox «Un trandafir, o lumânare pentru Sf. Ștefan cel Mare» la Dubăsari

   Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la data de 22 iulie 2018 în s. Molovata r. Dubăsari s-a desfășurat ediția a XV-lea a festivalului ortodox «Un trandafir, o lumânare pentru Sf. Ștefan cel Mare». Festivitatea a fost organizată de Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni în parteneriat cu Primăria s. […]