Sfaturi duhovnicești
6781

Doamne, binecuvântează-i pe cei care m-au rănit și vindecă inima mea ca să pot ierta

Este de datoria creștinului să uite de disputele personale, căci – precum putem citi în rugăciunea Tatăl Nostru: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” – Dumnezeu ne iartă greșelile doar cu condiția ca și noi să îi iertăm pe cei din jur. „Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, […]

Ştiri interne
2446

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Sf. Irh. Nicolae din s. Lozova, r. Strășeni

În Duminica Vameșului și a Fariseului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Sf. Irh. Nicolae din satul Lozova, raionul Strășeni, cu prilejul celebrării celor 50 de ani de la nașterea părintelui-paroh, Prot. mitr. Petru Croitor. Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni: Prot. mitr. Petru Croitor, […]

Ştiri interne
1780

Slujire arhierească în Duminica Vameșului și a Fariseului la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi

Astăzi, 15/28 ianuarie 2018, în Duminica Vameșului și a Fariseului, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului”, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Curchi, unde a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de soborul de slujitori, enoriașii și tinerii prezenți în biserica de iarnă a așezământului […]

Ştiri interne
1516

Duminica Vameșului și a Fariseului la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnulului” din mun. Chișinău

Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu (Luca 16, 15) În Duminica Vameșului și a Fariseului, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit la Catedrala mitropolitană „Nașterea […]

Ştiri interne
1575

Duminica Vameșului și Fariseului la Catedrala Episcopală din Ungheni

28 ianuarie 2017. În Duminica Vameşului şi Fariseului, prima din perioada Triodului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei şi creştinii veniţi la rugăciune. În cadrul Sfintei Liturghii după […]

Educația creștină
5718

Dragostea de mamă pentru toți

 Gheronda, cum poate cineva să strângă întreaga lume în inima lui? – Cum poate îmbrăţişa toată lumea, când mâinile lui sunt mici? Pentru a strânge cineva toată lumea în inima lui, trebuie să-şi lărgească inima. – Şi cum se face lucrul acesta? – Cu dragostea. Dar nici aceasta nu ajunge. Este nevoie de dragoste de […]

Educația creștină
8078

În plină noapte ,un urs apare din pădure în calea unui mitropolit ortodox

Mitropolitul Chiril (Smirnov) de Kazan a fost luat din Sviaj, pentru deportare, într-o noapte întunecată, și a fost aruncat din mașină la viteză maximă. Era o iarnă grea, cu zăpadă. Mitropolitul a căzut în zăpada uriașă, ca pe o pernă, și nu a pățit nimic rău. A ieșit destul de greu din ea, s-a uitat […]

Ştiri interne
2829

Preasfințitul Episcop PETRU, a oficiat sfințirea Gimnaziului, Grădiniței și Sălii de sport di satul Semeni, raionul Ungheni

Sîmbătă, 27 ianuarie 2018, la invitația Parohului bisericii „Sf. Mc. Dimitrie”, din satul Semeni, raionul Ungheni, Protoiereul Valintin GAVRILIȚĂ și Directorului Gimnaziului din localitate, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni s-a deplasat în satul Semeni, din raionul Ungheni. Aici Preasfinția Sa, a fost întîminat de părintele paroh, directorul instituției și mulțimea de elevi. Ierarhul însoțit de […]

Ştiri interne
2973

Odovania Botezului Domnului marcată prin Liturghie, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Sâmbătă, 27 ianuarie 2018, zi în care este marcată Odovania Botezului Domnului, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din Chișinău, la care au participat slujitori și creștini. Astăzi, în Biserica Ortodoxă este Odovania […]

Sfaturi duhovnicești
7011

Vorbirea trădează starea în care se află creierul nostru

Vorbirea este traducerea în sunete a gândurilor noastre, a vibrațiilor noastre, a cuvintelor. Cum este discursul nostru astăzi? Nu dăm atenție tonului pe care îl avem atunci când vorbim sau ce cuvinte rostim. Utilizând cuvinte vulgare și murdare, uităm pur și simplu ce înseamnă o comunicare recunoscătoare. Asta nu doar demonstrează nivelul nostru de degradare. […]