Predici
5118

Predică la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare – Pr. Ilie Cleopa

tăzi, Sfânta Biserică Sobornicească prăznuieşte pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stâlpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum aţi auzit poate azi, cântându-se la dumnezeiasca Li­turghie. El a fost cel mai ager la minte şi cel mai sfânt şi mai prevăzător cu mintea dintre ierarhi. […]

Sfaturi duhovnicești
2919

Duhovnicul să mustre cu dragoste şi afecţiune dumnezeiască

Duhovnicul cel harismatic iubeşte sufletul şi îl doare pentru el, pentru că îi cunoaşte marea lui valoare. Il ajută în pocăinţă, îl uşurează prin spovedanie, îl eliberează de nelinişte şi îl povăţuieşte către rai. Duhovnicul se numeşte “părinte”, şi de aceea trebuie să se străduiască să fie un părinte adevărat; să mustre cu dragoste şi […]

Vieţile Sfinţilor
4432

Sfânta Melania – un chip al blândeței și al smereniei

Oată una dintre nevoitoarele care erau împreună cu Sfânta Melania a întrebat-o dacă după atâta nevoință și virtute nu a fost împunsă niciodată de demonul slavei deșarte și al mândriei. Pentru folosul nostru al tuturor, Sfânta Melania a început să spună : „Eu nici un bine nu aflu în mine. Numai ce l-am simțit pe vrăjmașul […]

Educația creștină
7015

Două minuni ale Cuviosului Paisie Aghioritul

Starețul Efrem Vatopedinul (Omilie în Sf. Biserică a celor 12 Apostoli, Londra, 4 Iunie 2006) Vreau să spun că acești Sfinți care s-au sfințit astăzi au multă slavă, multă îndrăznire la Dumnezeu și ne ajută foarte mult. Acum trei luni s-a petrecut următorul fapt. Un șofer mergea cu mașina din Thermi (15 km SE) la […]

Pilde ortodoxe
3564

Furnicuța muncitoare

În fiecare zi, în zorii zilei, sosea la serviciul său Furnicuţa productivă şi fericită în felul ei. Acolo îşi petrecea zilele Furnicuţa; muncea, muncea cu spor şi canta vesela. Ea era fericită şi firma mergea foarte bine. Dar… BONDARUL, director general la firma unde lucra Furnicuţa, a considerat că nu era posibil ca Furnicuţa să […]