Citate ortodoxe
7175

Dacă există izvorul! De ce cauţi pârâiaşul?

Lasă-i pe oameni! Nu te alipi şi nu cere de la oameni ceea ce are să-ţi dea Dumnezeu! Cere aceasta de la Dumnezeu! Dacă există izvorul! De ce cauţi pârâiaşul? Dacă există oceanul, pentru ce cauţi linguriţa de apă pe care ţi-aş da-o eu ca să-ţi potoleşti setea? Mergi la apa cea limpede ca să […]

Ştiri interne
1798

Tabără de vară la Mănăstirea Suruceni

În perioada 10 – 13 august 2017, Mănăstirea „Sf. M. Mc Gheorghe” din s. Suruceni a găzduit tabăra de vară pentru copii cu vârstele cuprinse între 7 și 12 ani. Tabăra s-a desfășuarat prin bunăvoința egumenei Epistemia (Goncearenco), stareța mănăstirii. Programul taberei a pus accent pe educaţia nonformală şi cea religioasă. Întregul program a fost […]

Ştiri interne
1593

Tabăra ortodoxă ,,Sf. Ambrozie ,, la a II-a ediție

Cu binecuvîntarea Preasfintitului PETRU, Episcopul de Ungheni și Nisporeni, al doilea an consecutiv a fost organizată o TABĂRĂ ORTODOXĂ „SF. AMBROZIE” pe malul Nistrului. 20 de copii a școlii duminicale din parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din s. Buțeni, r-nul Hîncești, împreună cu preotul paroh Vasile PREPELIȚĂ, s-au deplasat în sat. Telița, r-nul Anenii Noi. Aici au fost […]

Sfaturi duhovnicești
2850

Când Îl iubești pe Dumnezeu, nu mai ai nicio teamă

Frica nu trebuie să intre în inima noastră. Totuși, când Îl iubești pe Dumnezeu, nu mai ai nicio teamă. Pentru că, la urma urmei, de ce te poți teme? Aceasta este întrebarea pe care o pun tuturor celor care vin plini de teamă. Nu-ți fie frică. De ce ți-e frică? De moarte? Spune că ești mort și […]

Ştiri interne
1459

ÎPS Mitropolit Vladimir a primit felicitările preoților din Protopopiatul de Ialoveni

Marți, 15 august, un grup de preoţi din Protopopiatul de Ialoveni, în frunte cu părintele protopop Prot. mitr. Anatolie Stefanov, au trecut pragul Reședinței Mitropolitane pentru a felicita Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova cu prilejul celei de a 65-a aniversări din ziua naşterii. În luarea sa de cuvânt, părintele Anatolie Stefanov a venit cu urări […]

Sfaturi duhovnicești
2708

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea: De aceea nici nu se simte prea mulţumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinşi de disperare. Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobşte se aude că la voi e desfrănare, […]

Sfaturi duhovnicești
3882

Există vreun sens în a sfinți mașinile?

În raionul Teikovsk este o porţiune de drum de vreo 500 de metri, pe care o cunosc toţi şoferii care circulă pe acolo. Acea porţiune este numită „zona pe­riculoasă”, iar oamenii de acolo îi zic „valea morţii”. La ieşirea din Ivanovo spre Kohma, în partea stângă a spitalului regional, au loc mereu accidente. Ba un […]

Sfaturi duhovnicești
4221

Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulţumeşte pentru toate

M-am întâlnit cu părintele Stăniloae după ce ieşise din închisoare şi, rugându-l să-mi dea un sfat duhovnicesc, mi-a spus următoarele: “Fii optimistm încrede-te fără rezervă în dumnezeiasca Pronie. Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulţumeşte-I pentru toate. Bucură-te dacă Domnul te-a găsit vredinc de încercare. Suferinţa este de trebuinţă şi pentru cel ce suferă, […]

Sfaturi duhovnicești
3092

Refuzul iertării sau al cererii iertării…

Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ţine inima în neînduplecare. Păstrat în amintirea noastră, răul pe care l-am făcut altuia este o necurăţie care rămâne în noi, ne intoxică în mod continuu şi răspândeşte un miros rău în toată fiinţa noastră, scânteierile sau întunecimile acestei toxine ne stânjenesc ochii şi nu-l putem privi pe […]

Sfaturi duhovnicești
2626

Dacă în inima ta Dumnezeu nu-i pe primul loc, nu-i pe nici unul…

Toate ale omului pornesc de la gândul omului și dacă pornesc toate de la gândul omului, în minte trebuie să-ţi faci rânduială, că dacă nu-ţi faci rânduială în minte, nu-ţi faci rânduială în viaţă. Adică viaţa omului se întemeiază pe gândul omului şi cheia îndreptării omului este în minte. Nu ştiam atunci cuvântul Sfântului Marcu […]