Sfaturi duhovnicești
114

Mănăstire poate fi şi casa ta, numai să vrei

Mă chinuiau, de la o vreme, nişte gânduri: îmi tot spuneam că aş putea să mă fac şi eu călugăr şi să mă dedic în întregime lui Dumnezeu, dar, cum eram deja căsătorit şi aveam şi copii, nu mai reuşeam să fac nimic bun pentru Dumnezeu. Cu astfel de gânduri (şi cu multe altele) m-am […]

Sfaturi duhovnicești
62

Dumnezeu se vede printre lacrimi

În curgerea vieţii lui pământeşti, omul întâlneşte nenumărate piedici aproape de neîntrecut: necaz, suferinţă, durere. Toate acestea se regăsesc, deşi ne este greu s-o acceptăm, în pronia lui Dumnezeu. Taina suferinţei este înmiezuită în lacrima bucuriei. Suferinţa ne descoperă omul tainic al inimii, lăuntrul, iar bucuria ‒ taina lui „mâine”, veşnicia, dar în taina lui „mâine” nu se ajunge decât […]

Sfaturi duhovnicești
134

Să facem să rodească singurătatea noastră!

Folosiți perioada aceasta de singurătate ca să fiți un părinte mai bun când va fi să fiți. Iar dacă nu veți fi părinte mai bun, folosiți perioada aceasta de singurătate ca să-i ajutați pe cei pe care-i veți avea în față singuri și nu vor putea suporta singurătatea. Vreau să vă spun că, în ciuda […]

Sfaturi duhovnicești
92

Părintele la care te spovedești e și duhovnicul tău?

Am avut de curând o discuție cu o persoană despre duhovnici. Și aveam impresia că ne contrazicem. Dar mi-am dat seama că vorbim despre lucruri diferite, sau mai bine zis, despre persoane diferite. Acea persoană încerca să-mi spună că mulți duhovnici anulează practic libertatea ucenicilor și că de fapt libertatea ucenicilor în raport cu duhovnicul […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
62

Datorită dragostei, devii neobosit. Să vezi atunci cum pleacă păcatele!

Rațiunea pentru care Cuviosul Porfirie s-a supus la suferințe de bunăvoie și la tot feluri de lipsuri nu a fost ura față de trup sau față de viață, ci „viața din belșug”, care izvorăște din iubirea lui Hristos, când aceasta lucrează și aprinde inima. „Nu simțeam nici o lene. Eram fericit să mă rog și […]

Sfaturi duhovnicești
94

Cine a înţeles taina Crucii a înţeles viaţa

Murind cu braţele întinse pe Cruce, Iisus a cuprins în îmbrăţişarea Sa pe toţi oamenii şi întreaga creaţiune. El Însuşi a murit în forma Crucii. De atunci şi de aceea, toate crucile făcute după chipul lemnului pe care a fost răstignit Iisus au o putere deosebită. Ele sunt nu numai imaginea celei pe care a fost crucificat […]

Sfaturi duhovnicești
96

Fă-ţi curaj. Nu te teme de ispite…

Rugăciunea este respiraţie. Când omul respiră înseamnă că trăieşte şi aceasta îl însoţeşte pe tot parcursul vieţii. Oricine începe să spună rugăciunea, începe să-şi îndrepte întreaga sa viaţă, avându-l pe părintele său duhovnicesc drept călăuză. Aşa precum răsăritul soarelui trezeşte, luminează şi dă viaţă creaţiei, la fel se întâmplă şi atunci când Hristos, Soarele dreptăţii, […]

Tineret
79

Cum poţi şti care este momentul potrivit pentru căsătorie?

Părintele llie Moldovan, pe care eu îl simpatizez pentru că pune mereu problemele acestea, spune că momentul este atunci când simţi că pică cerul pe tine de îndrăgostit ce eşti. Acela e momentul. Să ştiţi că tinerii se îndrăgostesc, apoi apare iubirea, apoi iar se îndrăgostesc, iar se iubesc, iar se îndrăgostesc, iar se iubesc. La 98 […]

Sfaturi duhovnicești
3324

Dacă fugi de Dumnezeu, El nu va alerga după tine

Dacă fugi de Dumnezeu, El nu va alerga după tine, dar te va aştepta. Pe orice drum vei apuca, Îl vei întâlni pe Dumnezeu. Însă dacă nu-L vei recunoaşte în timpul întâlnirii, călătoria ta se va însoţi de nepăsare, ca o plimbare prin cimitir. La orice uşă vei bate, Dumnezeu îţi va deschide. Dacă nu-ţi […]