Ştiri interne
2810

O seară de suflet cu Ieromonahul Ghelasie Vizireanu la Străşeni

Joi, 16 martie 2017, cu ajutorul lui Dumnezeu, și cu binecuvântarea președintelui Centrului Social-Misionar „Sf.Ier.Vasile cel Mare”, protoiereului  Vetcislav Cazacu, în orașul Straşeni a avut loc o întâlnire de suflet cu ieromonahul Ghelasie Vizireanu, starețul Schitului Ostrov (Județul Constanța, România). Întâlnirea a fost găzduită de sala de conferințe a Centrului Social-Misionar „Sf.Ier.Vasile cel Mare”, situat […]

Sfaturi duhovnicești
3365

Spovedania după îndreptar sau fără el

E un îndreptar de spovedanie, care mie îmi place foarte mult. O cărticică mică şi foarte subţire. şi avem alte îndreptare de spovedanie, cu mii de păcate. Oare care dintre ele? Păi îl iei pe acesta, îl citeşti, şi te duci şi răspunzi la întrebările duhovnicului. Eu în chestionarile de spovedit nu cred. Nu cred. […]

Provocările vremii
4177

Lumea a devenit ca o casă de nebuni!

Prăpastia generațiilor! Copii cei mici adorm la miezul nopții, deși ar trebui să adoarmă odată cu apusul soarelui. Sunt închiși în blocuri, în betoane și intră în programul celor mari. Ce să facă copiii, ce să facă și părinții? Vin copiii și-mi spun: ,,Nu ne înțeleg părinții”. Vin și părinții și-mi spun: ,,Copiii noștri nu […]

Familia
9367

Copiii se împărtășesc pe nemâncate?

Copiii mici trebuie împărtăşiţi cât mai des, pentru că Sfânta Euharistie întăreşte trupul şi sufletul nostru. Bineînţeles căpruncii trebuie alăptaţi până la Liturghie şi se permite ca celor mici să li se dea puţină mâncare. Copiii mai mari se vor împărtăşi pe stomacul gol. Cu cât mai devreme va apărea sentimentul conştientizăriiî mpărtăşirii pe nemâncate, […]

Ştiri interne
1800

Marșul pentru viață, a III-a ediție națională, sâmbătă, 25 martie 2017

În perioada 1–31 martie 2017, în numeroase orașe și localități din Republica Moldova se desfășoară Luna pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2017, organizat sâmbătă, 25 martie 2017. Marșul pentru viață este la a III-a ediție națională. Tema „Ajută mama și copilul! […]

Știri externe
3559

O coroană de spini apare în mod miraculos pe icoana Sfântului Serafim de Virița

O cunună de spini, nepictată de mână omenească, a apărut în mod miraculos în jurul Crucii pe o icoană a Sfântului Serafim de Virița în Severomorsk, Rusia, la 640 de mile nord de Sankt Petersburg, relatează Eparhia din Severomorsk. Icoana a fost pictată în toamna anului 2016 și a fost adusă de la Sankt Petersburg. […]

Comentariile zilei
Sfaturi duhovnicești
12729

Pilda cu oaia cea pierdută

Pilda cu oaia cea pierdută. Ce se spune în această pildă? Că dacă cineva, cioban fiind, păstor de oi fiind, pierde o oaie din o sută de oi, le lasă pe cele nouăzeci şi nouă şi se duce şi o caută pe cea pierdută, şi când o găseşte – fiţi atenţi – „se bucură de […]

Ştiri interne
2076

Seri duhovnicești la biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’, USM, cu arhim. Iov de la Mănăstirea Curchi

Acum este vremea mântuirii  Este perioada Postului Mare – postul pocăinței, al rugăciunii, al îndreptării. Dar adeseori, în încercarea noastră de a urma calea lui Hristos, ne ciocnim de anumite dificultăți sau chiar ,,crize’’; invitatul serii din 15 martie, arhimandritul Iov, a abordat tocmai acest aspect:  “Efectele tămăduitoare ale “crizei” în viaţa duhovnicească sau despre […]

Ştiri interne
1424

Seminar pentru tinerii din LT M. Eminescu Ungheni cu tema: Prețuiește Viața

La data de 15 martie 2017, cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a fost desfășurat seminar cu tinerii din L.T. M. Eminescu or. Ungheni. Evenimentul a început cu câteva întrebări adresate tinerilor referitor la conceptul: Viață și apoi preotul Vadim Corostinschi, Președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova a dezvoltat cu cei prezenți […]