Ştiri interne
2140

În cadrul campaniei „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane” au fost vizitate trei instituții medicale

Dialogul dintre medicină şi Biserică, dintre medici şi preoţi se dovedeşte a fi viabil şi necesar, deoarece în centrul acestei problematici ne întâlnim cu omul suferind, cu omul bolnav trupeşte şi sufleteşte, cu omul care în încercările prin care trece se luptă cu suferinţa, căutând sursele refacerii sănătăţii nu numai în ştiinţa şi practica medicală, […]

Sfaturi duhovnicești
8460

Mare răspundere este pentru naş!

Omul mai are şi naşi. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că: „Dacă ar şti omul ce răspundere are la botez şi cununie, s-ar alerga mile întregi până să găseşti un naş”. Or, noi acceptăm să fim naşi oricum şi oricui. Căci ce am spus cu părinţii este valabil la naşi. Că naşii trebuie să-şi […]

Ştiri interne
1740

O discuţie de suflet cu tinerii din s. Lalova, Rezina

Duminica 16 Octombrie, la Biserica din s. Lalova a avut loc o întâlnire cu tinerii din localitate, tema discuţii fiind “Rolul tânărului în societate”. Părintele Ştefan Ciugui a ţinut un discurs despre rolul şi importanţa tinerilor în societate. De asemenea către ce  prezenţi s-au adresat preotesa Alina Ciugui, primarul localităţii Gotornicean Mihail, Valeriu Balaban şi […]

Comentariile zilei
Societate
3034

Mai bine ţăran decât oligarh

La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii si in scurt timp, profitand de vidul de legislatie din acea vreme, a reusit sa construiasca un imperiu financiar. „Eram foarte bogati intr-o tara in care majoritatea oamenilor nu erau avuti, iar oamenii de afaceri erau tintele favorite ale rapitorilor pentru a se […]

Sfaturi duhovnicești
2962

Să-L rugăm pe Dumnezeu pentru noi și pentru morții noștri

Să strigăm, să-L rugăm pe Dumnezeu pentru noi și pentru morții noștri, și să știți că morții noș­tri, când ne rugăm neîncetat, se apropie tot mai mult de Dumnezeu și ajung în cele din urmă în slavă, câtă vreme nu o refuză. În fiecare sâmbătă, la mănăstiri, se săvârșesc două Liturghii. Una în katholicon și […]

Comentariile zilei
2856

Vrem vindecare!

Oare ce este mai dorit de către fiecare dintre noi decât sănătatea trupească şi su­fletească?! Adesea conştientizăm că suntem bol­navi şi acesta este un semn al păcatului. Oricum, trebuie să recunoaştem că, deşi Dumnezeu îngăduie diavolului de a ne zdruncina sănătatea, tot El ne făgă­duieşte vindecarea. Căci prin boală îi pedepseşte pe cei nelegiuiţi şi […]

Credință și medicină
8306

Cititul este cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru sănătatea ta

Conform celor mai recente studii, doar 6 minute de citit îţi pot reduce nivelul de stres cu 68%, mai mult decât orice altă activitate menită să te relaxeze. Doctorul David Lewis, de la Universitatea din Sussex, a elaborat un studiu pentru care participanţii erau angajaţi în diverse activităţi, cu scopul de a le creşte nivelul […]